În urma impactului dintre o autoutilitară cu un microbuz, au rezultat 11 victime, dar, din câte se pare, acestea sunt rănite ușor.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au precizat vineri că șoferul unei autoutilitare ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat pe contrasens, intrând în coliziune cu un microbuz în care se aflau 9 pasageri și șoferul.
Potrivit autorităților, cele 11 persoane implicate în accident nu sunt grav rănite, iar cei doi șoferi nu au consumat băuturi alcoolice. La fața locului s-a deplasat și elicopterul SMURD, pentru a prelua, dacă va fi necesar, din victime.