Un grav accident s-a produs, cu puțin timp în urmă, în Pasul Tihuța, județul Bistrița Năsăud.
Două microbuze s-au ciocnit, la fața locului fiind solicitate de urgență echipaje de intervenție.
În zonă au fost trimise 3 echipaje SMURD, inclusiv un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Suceava, autospeciala de transport victime multiple, două echipaje SAJ Bistrița-Năsăud și echipaj de descarcerare pentru măsuri de apărare împotriva incendiilor, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Ulterior, după ce la fața locului a ajuns primul echipaj, s-a decis ca planul roșu să fie ridicat.
Persoanele implicate în accident sunt conștiente, cooperante, unele prezintă escoriatii, sunt evaluate. Cel mai probabil, vor refuza transportul la spital.
O parte din persoane au părăsit locul accidentului.