În jurul orei 16,35, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, ]n jurul orei 16.35, cu privire la producerea unui accident rutier la intersecţia Splaiul Independenţei cu Bulevardul Eroilor.
„Conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe Splaiul Independenţei către Pod Cotroceni, în momentul în care a ajuns la intersecţia cu Bulevardul Eroilor, a intrat în coliziune cu un alt conducător al unui autovehicul care se deplasa pe Pod Eroilor către Strada Ştirbei Vodă”, precizează Brigada Rutieră, potrivit Agerpres.
Patru persoane au fost rănite, fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.
În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului rutier.