Două automobile, un Fiat și un Opel au fost implicate în accident. Din primele informații, o femeie în vârstă de 72 de ani, aflată la volanul unui autoturism Fiat, a vrut să iasă din parcarea unui centru comercial din zonă. Femeia nu s-a asigurat, însă, și a fost lovită de un autoturism Opel, condus regulamentar de un șofer care circula dinspre Aeroport spre Timișoara, scrie tion.ro.
La locul accidentului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul de descarcerare și două autosanitare SMURD. La acțiunea de salvare au participat 12 subofițeri și un echipaj SAJ.
Toate victimele erau conștiente și cooperante la momentul intervenției.