Potrivit reprezentanților ISU Dolj, la faţa locului au intervenit echipajele SMURD şi cei de la Descarcerare. La sosirea echipajelor, persoana părea conștientă.
Femeia în vârstă de 52 de ani, din Țuglui, a fost transportată la spital prezentând un traumatism cranian, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoșilă.
Cercetările continuă pentru a se stabili cum a avut loc accidentul, în cauză fiind deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după cum au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Din primele verificări pare a fi vorba despre un accident, au mai spus aceștia. Locomotiva nu avea vagoane atașate.