Accidentul a avut loc duminică, 6 octombrie a pe drumul judeţean 675, în localitatea gorjeană Ţicleni.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, constatând că în timp ce o femeie de 45 de ani, din municipiul Târgu Jiu ar fi efectuat o manevră de mers înapoi de pe un podeţ, pentru a ieşi în strada principală DJ 675, cu un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat de 61 de ani, din comuna Bâlteni, care se deplasa pe DJ 675 Ţicleni, din direcţia Peşteana Jiu către Tg Cărbuneşti.
În urma coliziunii microbuzul ar fi ricoşat în partea stângă a direcţiei de mers, ar fi acroşat un alt autoturism şi ar fi lovit două persoane care se aflau pe acostament lângă ultimul autoturism”, transmit oficialii Poliţiei Gorj. În urma impactului cei do pietoni aflaţi pe acostament - o femeie de 53 de ani, din oraşul Ţicleni şi un bărbat de 54 de ani, din aceeaşi localitate – au fost răniţi.
De asemenea, femeia şoferul microbuzului dar şi a două pasagere din microbuz au fost răniţi. „Cu ocazia testării cu aparatul etilometru a conducătorilor auto rezultatul a fost negativ, la ambii conducători auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează sursa citată.