Circulație blocată în fața Palatului Parlamentului, după ce trei mașini au fost implicate într-un accident rutier. În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat.
Din primele informaţii, se pare că trei persoane au fost rănite. Poliţia şi ambulanţele au ajuns rapid la faţa locului. Urmează ca autorităţile să ancheteze cine se face vinovat de acest accident.
Şoferii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează verficări pentru a stabli împrejurările producerii accidentului.
În acea zonă social-democraţii se reunesc, duminică de la ora 12.30, la Parlament, în prima şedinţă CEx din acest an, pentru prezentarea bugetului pentru 2019, stabilirea priorităţile politice şi a conducerii interimare a PSD Brăila, după plecarea lui Mihai Tudose la Pro România.