Incidentul a avut loc pe strada Barbu Lăzăreanu, din orașul Botoșani, în zona Împărat Traian. Acolo, în jurul unui cămin de apă, s-a format o groapă de circa o lună de zile, potrivit localnicilor. Din cauza ploilor din ultima lună, groapa s-a lărgit în subteran.
Pământul de deasupra s-a surpat când o femeie trecea prin zonă.
Au fost anunțați pompierii, prin apel la 112, scrie botosaneanul.ro.
Indignat, un tânăr i s-a adresat femeii pe care a întrebat-o dacă este bine și dacă are răni: „Dai Primăria în judecată, așa ceva nu este posibil”. Femeia nu are banii necesari să ajungă în instanță pentru ceea ce i s-a întâmplat și i-a răspuns amar: „Nu am bani, măi”.
Femeia a fost scoasă de pompieri cu o scară şi transportată cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Judeţean Mavromati unde a primit îngrijiri medicale. Poliţiştii locali au împrejmuit zona pentru a nu mai cădea şi altcineva. Reprezentanţii companiei de apă spun că problema se va remedia săptămâna viitoare.