ACCIDENT AVIATIC. "Este un accident regretabil, care arată o slăbiciune la nivelul cooperării între diferite instituții, generată de implicarea factorului politic în ultimii ani. De aceea s-a degradat această cooperare. La nivelul Parlamentului vom discuta la începutul sesiunii care sunt căile prin care noi, ca parlamentari, putem să identificăm soluțiile ca pe viitor să nu mai existe astfel de cazuri. Parlamentul poate să aibă o dezbatere, să facă o subcomisie în cadrul Comisiei de apărare, poate să facă o comisie specială de anchetă în acest caz, să aibă un raport, eu nu pot să iau o decizie decât în concordanță cu liderii grupurilor politice parlamentare și pe agenda primei reuniuni a Biroului permanent va fi și această temă", a spus Zgonea, la Palatul Parlamentului.
El a precizat că a fost începută pe acest subiect o procedură juridică, Guvernul ia măsuri după raportul făcut de vicepremierul Gabriel Oprea, iar când cele două proceduri sunt încheiate, Parlamentul poate să înceapă o dezbatere, altfel s-ar suprapune unei analize a procurorilor, ceea ce regulamentele nu permit.
ACCIDENT AVION. AVION MEDICAL PRĂBUŞIT. Pilotul ADRIAN IOVAN şi studenta AURELIA ION şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
ACCIDENT AVION. AVION MEDICAL PRĂBUŞIT. Epava avionului şi victimele au fost găsite de un localnic, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițişti, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munți Apuseni şi locuitori din zonă.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.