“În perioada 9 – 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării” au efectuat 7 controale (2 pe mare, 2 în zona litorală Vadu şi 3 în Delta Dunării)”, se arată într-un comunicat al IGPR.
În urma verificărilor au fost constatate 5 infracțiuni şi au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 400 de lei. 4 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări, mai informează oamenii legii.
De asemenea, au fost confiscate sau ridicate în vederea confiscării 366 de kg. de pește, 4 plase de pescuit, în lungime totală de 500 de metri, 3 ambarcațiuni, 3 motoare de ambarcațiune, un rezervor de ambarcațiune şi 6 rame, în valoare de aproximativ 51.500 de lei.
Potrivit Poliției Române, care oferă exemple în acest caz, la data de 10 septembrie, au fost depistați pe Marea Neagră, în dreptul localității Vadu, doi bărbaţi care pescuiau cu unelte interzise, tip ohane cu o ambarcațiune fără licenţă pentru pescuit.
În momentul flagrantului, aceștia aveau capturate 231 de kg. de pește proaspăt din specia pisică de mare. Ambarcațiunea și motorul au fost confiscate.
De asemenea, celor doi bărbați li s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit, producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, pescuitul cu alte unelte și scule.
În aceeaşi zi, poliţiştii au depistat un bărbat, în timp ce pescuia cu o setcă din fir textil, având capturate 23 de kg. de pește proaspăt din diferite specii, care au fost confiscate.
Ambarcațiunea și motorul au fost confiscate, iar celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit.