Vineri seara, în jurul orei 22:00, un echipaj al Ambulanței Oradea a fost solicitat să ajute o gravidă cu sarcină la termen, în satul Tărian.
Ajuns la adresa indicată a fost găsită o gravida în travaliu, într-o casă cu pământ pe jos, fără nicio sursă de iluminat si cu animale de casă în interior.
Cum contracțiile erau tot mai dese și copilul aflat în expulzie s-a luat decizia ca femeia să nască acasă.
Cu ajutorul a două voluntare, al ambulanțierului și cu sursă de iluminat creată de la telefoanele mobile și lanterna din dotarea autospecialei, echipajul a reușit să ajute la nașterea copilului. Cum mama nu dispunea de hăinuțe pentru pruncul adus pe lume, acesta a fost înfășat în cearceaful din trusa specială pentru nașteri (din dotarea echipajului) și folie izotermă, portrivit bihon.ro.
După îngrijirile specifice acordate la fața locului, lăuza și nou-născutul au fost asistați medical până la secția de maternitate a Spitalului Județean Oradea.
A născut la lumina telefoanelor mobile, în casă. Povestea extraordinară a unei femei din Bihor
