Fostul patron al restaurantului Aroma, Călin Așchilean, în vârstă de 52 de ani, a murit în somn. Decesul a survenit după ce, înainte de a se culca, a căzut pe scările din casa în care locuia și s-a lovit la cap.
Soția lui Călin Așchilean, Andreea a scris și un mesaj de condoleanțe, pe o rețea de socializare.
”Cu tristete și adâncă durere în suflet vă anunțăm că ieri 26.09.2023, a trecut în neființă iubitul nostru tată, soț, frate, fiu, Călin Așchilean, părăsindu-ne fulgerător și lăsând un mare gol în urma. Corpul neînsuflețit va fi depus la Capela Noua a Cimitirului din Mănăștur, mâine 28.09.2023 începând cu ora 19:00 pentru priveghi. Slujba de înmormântare urmând a avea loc în data de 29.09.2023 la ora 13:00 la Capela Noua a Cimitirului din Mănăștur. Dumnezeu sa îl ierte să să îl odihnească în pace!”
Călin Așchilean este unul dintre personajele controversate ale Clujului. Prieten cu fostul primar al orașului, Sorin Apostu – condamnat pentru corupție, și fostul patron al restaurantului Aroma, locul unde procurorii DNA au făcut, în urmă cu mai mulți ani, flagrantul din celebrul Dosar Valiza, în care a fost vizat Gigi Becali. De asemenea, Aschilean a deținut cafeneaua care funcționează în interiorul cinematografului Florin Piersic împreună cu un alt prieten bun de-al său: Adam Laszlo, liberal și fostul director al Casei de Cultură a Studenților Cluj Napoca, scrie gazetadecluj.ro.