Conform IPJ Prahova, ”ieri, 15 ianuarie a.c., în jurul orelor 21:40 am fost sesizați de către dispeceratul Ambulanței Prahova cu privire la faptul că, în localitatea Ariceștii Rahtivani este o persoană decedată, scrie Realitatea de Prahova.
La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, ocazie cu care s-a constatat că o tânără în vârstă de 28 de ani, care prezenta urme vizibile de sarcină, a fost declarată decedată de echipajul Serviciului de Ambulanță Prahova.
Trupul neînsuflețit al persoanei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost deschis un dosar penal în care, în acest moment, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”
Vom reveni cu amănunte