După aproape două ore de negocieri, directorul școlii, Cristian Niță, a urcat în copac și a discutat cu fata pe care a convins-o să coboare, promițându-i că o va ajuta în toate problemele pe care le are. Potrivit celor relatate de bunica fetei, nu este prima dată când recurge la un astfel de gest. În urmă cu aproximativ două săptămâni, eleva s-ar fi închis în baia școlii și ar fi încercat să-și taie venele, scrie monitorulvn.ro.
După ce a coborât din copac, copila a fost preluată de echipajul SMURD sosit la fața locului și dusă la spital.