Printr-o altă decizie a premierului Cioloș, Rareș Văduva a fost eliberat din funcția de secretar de stat la DIPI, scrie Agerpres.
Luni dimineaţa, Rareş Văduva a mers la DNA pentru a lua la cunoştinţă acuzaţiile de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, deturnare de fonduri şi obstrucţionarea justiţiei.
DNA a anunţat ulterior că se fac investigaţii într-un nou dosar privind suspiciuni de corupţie la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, existând indicii că persoane din conducerea DIPI ar fi clasificat informaţii ilegal, unul dintre cei audiaţi luni fiind actualul şef al instituţiei.
Procurorii anticorupţie au precizat că instrumentează un nou dosar de deturnare de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, delapidare, favorizarea făptuitorului şi obstrucţionarea justiţiei, fapte ce ar fi fost comise de angajaţi ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, "între care şi persoane care deţin/au deţinut funcţii de conducere în respectiva instituţie", cauza fiind disjunsă din cea în care au fost trimişi în judecată fostul şef al DIPI, Gheorghe Nicolae, şi fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.