Omul bisericii urma să devină tată pentru a cincea oară. Acesta nu a lăsat niciun bilet care să îi justifice fapta.
„La data de 29 septembrie 2019, în jurul orei 14:10, polițiștii din cadrul Poliției Rurale Huedin au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Huedin, județul Cluj a fost găsit un bărbat decedat prin spânzurare. La fața locului s-a deplasat echipa de cercetare, care a identificat cadavrul unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea Huedin, județul Cluj. Acesta a fost găsit decedat în locuință. În urma primelor verificări, pe corpul bărbatului nu au fost observate urme vizibile de violență, neexistând suspiciuni în acest moment. Cadavrul a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții. În cauză continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Carmen Pompaș, pentru Info Huedin.
Totodată, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au confirmat faptul că bărbatul spânzurat este preotul Theodor Sava, care a slujit în biserica din Cetatea Veche (Bolic).