Asociaţia presei străine de la Hollywood (The Hollywood Foreign Press Association/ HFPA) o va onora pe Oprah Winfrey la cea de-a 75-a gală a sa. Oprah Winfrey primeşte acest premiu pentru deceniile în care "a sărbătorit personajele feminine puternice de pe marele ecran şi din viaţa reală şi a fost un model pentru femei şi tinere", potrivit HFPA, preluat de Mediafax.ro.
În fiecare an, premiul Cecille B. DeMille este acordat unui star a cărui muncă a contribuit la dezvoltarea artei cinematografice şi a avut un impact şi asupra industriei de divertisment în general. Laureaţi ai premiului în anii trecuţi au fost Woody Allen, Denzel Washington, Jodie Foster, George Clooney, Audrey Hepburn, Barbra Streisand, Harrison Ford, Lucille Ball, Martin Scorsese, Michael Douglas, Robert De Niro, Robin Williams, Sidney Poitier, Sophia Loren şi Steven Spielberg.
Anul acesta, premiul i-a fost acordat actriţei Meryl Streep.
Premiul Cecil B. DeMille este numit după regizorul hollywoodian a cărui carieră a cuprins atât epoca filmului mut, cât şi cinematograful cu sunet.
Oprah Winfrey, care a fost nominalizată la Oscar şi Globul de Aur la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar", în 1986, pentru evoluţia sa din filmul "Culoarea purpurie/ The Color Purple", a revenit în ultimii ani în cinematografie şi s-a remarcat în 2013 cu rolul din filmul "Majordomul/ The Butler" şi în 2014 cu rolul din "Selma", un film despre Martin Luther King. Anul acesta, ea a jucat rolul principal în producţia HBO "The Immortal Life of Henrietta Lacks", iar, anul viitor, va apărea în "Wrinkle in Time", un film de Ava DuVernay. De asemenea, în prezent, este producător executiv al unor serii precum "Greenleaf", "Queen Sugar" şi "Oprah's Master Class".