Este vorba de combinaţia experimentală de dolutegravir şi lamivudină, cunoscută şi ca "3TC", care, în urma testelor clinice, s-a dovedit la fel de eficientă ca tripla terapie standard anti-HIV produsă de compania rivală Gilead Sciences, potrivit Reuters.
Rezultatele testelor clinice - cunoscute ca studiile GEMINI, coordonate de cercetătorul argentinian Pedro Cahn - au fost dezvăluite la International AIDS Conference, o conferinţă pe tema SIDA care are loc în perioada 23 - 27 iulie, în Olanda, la Amsterdam.
La studii, care au durat 48 de săptămâni, au participat 1.400 de pacienţi. Cercetătorii au stabilit că nivelul de control al virusului în cazul pacienţilor cărora li s-a administrat dolutegravir şi lamivudină a fost de 91%, faţă de 93% în cazul bolnavilor care au primit tripla terapie standard. Din punct de vedere statistic, diferenţa nu este semnificativă, spun specialiştii.
Rata de eşec sau incapacitatea de a controla virusul imunodeficienţei umane a fost de până în 1% în toate grupurile de voluntari şi niciun pacient nu a dezvoltat rezistenţă la medicamente, potrivit Mediafax.
A fost creat un nou tratament anti-HIV mai simplu, dar la fel de eficient ca terapiile clasice
