UPDATE 19.00 - ISU Prahova a anunțat că fost extrasă cea de-a șasea victimă carbonizată (deocamdată nu se poate preciza dacă este adult sau minor). Se continuă acțiunea de căutare.
ISU Prahova a anunțat marți seara că vor continua căutările și pe timpul nopții. „Cazul este preluat de către un procuror criminalist, drept urmare cauza incendiului va fi stabilită în cadrul anchetei și nu o pot comunica, așa cum se întâmplă de obicei, la finalizarea unei intervenții”, potrivit ISU.
Cei 8 turiști erau cazați în mansardă, însă aceasta s-a prăbușit. Soacra patronului a făcut primele declarații și a povestit cum s-a întâmplat totul, dar și faptul că unul dintre nepoții ei nu a mai putut fi salvat. La fața locului se fac cercetări în dosarul penal care a fost deschis împreună cu specialiștii de la București.
Incendiul devastator a izbucnit în jurul orei 6.00 dimineața, atunci când turiștii dormeau. Case întregi construite doar din lemn masiv au ars ca niște torțe vii. A fost activat planul Roșu de Intervenție pentru ore întregi, iar la fața locului au intervenit de urgență peste 60 de pompieri. Echipele speciale de salvatori au căutat în permanență victimele sub ruine.
La Ferma Dacilor din satul Tohani de pe Drumul Vinului patronul a ținut o petrecere cu prietenii în seara de Crăciun. 26 de persoane se aflau în incintă, iar Cornel Dinicu se cunoștea cu toți turiștii cazați, iar în casele tradiționale se afla și familia acestuia.
Construcția pensiunii a fost începută încă din 2013. În urmă cu patru ani, specialiștii Institutului pentru SItuații de Urgență au făcut verificări la complexul afaceristului, însă nu i-au emis autorizație pentru securitate la incendiu.
În cauză a fost deschis un dosar penal, iar procurorii și anchetatorii, inclusiv specialiști din Capitală, au început verificările la locul tragediei. Victimele ajunse la spital vor fi audiate după ce își vor reveni din șoc.