„Chiar dacă anul 2020 a fost marcat de circumstanțe extraordinare care au indus incertitudini fără precedent în istoria recentă, determinate de pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2, prin magnitudinea impactului economic și social asociat acesteia, atragem din nou atenția asupra menținerii tendinței din anii anterior privind emiterea în cursul anului a unui număr relativ mare de hotărâri de guvern prin care se stabilesc utilizări ale sumelor din fondul de rezervă dincolo de cadrul statuat în Legea finanțelor publice nr. 500/2002, respectiv pentru cheltuieli care nu pot fi catalogate drept urgente sau neprevăzute. (...)
Guvernul a alocat în anul 2020 din fondul de rezervă bugetară 7,96 miliarde lei, adică 1,9% din cheltuielile totale, respectiv 0,8% din PIB. Astfel, anul 2020 cu un procent din totalul cheltuielilor bugetare de 1,9%, consemnează al doilea cel mai înalt nivel de utilizare a fondului de rezervă din perioada analizată, cu doar 0,2 pp sub maximul perioadei 2007-2019 atins în anul 2008 (2,1%), fiind dublul mediei perioadei 2007-2019”, potivit Raportului Consiliului Fiscal pe anul 2020.
„URGENȚELE” GUVERNULUI CÎȚU, ÎN PANDEMIE
- Programul Național de Dezvoltare Locală
- burse pentru studenții români din Ucraina
- distribuirea de manuale de Istoria Românilor în Republica Moldova
TOTAL: 7,96 miliarde lei (1,9%) din Fondul de rezervă bugetară
SURSA: Realitatea PLUS
Consiliul Fiscal a constatat că pentru anul 2020, „exceptând alocările aferente situației excepționale din acest an pentru combaterea efectelor generate de pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2, se continuă regresul evidențiat în analiza cadrului de utilizare a fondului de rezervă la nivelul anului 2019 din perspectiva magnitudinii alocărilor și a modului de utilizare a sumelor din fondul de rezervă prin derogare de la prevederile Legii finanțelor publice nr. 500/2002”.
Consiliul Fiscal mai notează „lipsa de transparență a destinației alocărilor din acest fond, inexistența unor criterii clare de clasificare a cheltuielilor care pot fi finanțate din fondul de rezervă bugetară, lipsa unui control din partea Parlamentului sau a altei instituții cu privire la modalitatea de cheltuire a banilor publici” și amintește că în 2020 au fost adoptate 47 de hotărâri de Guvern pentru alocarea unor sume din fondul de rezervă, comparativ cu 45 de hotărâri în anul 2019, acest nivel fiind inferior mediei înregistrate în perioada 2007-2009 și similar celei din perioada 2010-2015, în condițiile manifestării unor circumstanțe excepționale determinate de pandemie.
Detalii în Anexa 1 a Raportului Consiliului Fiscal, cu Situația sumelor alocate din fondul de rezervă bugetară și fondul de intervenție la dispoziția Guvernului - AICI
În anul 2020, direcționate către autoritatea centrală, principalii beneficiari au fost: Ministerul Sănătății cu 22,5% din totalul alocărilor din fondul de rezervă bugetară la nivel central și local fiind destinate măsurilor de combatere a efectelor pandemiei, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice cu 12,3%93 din total și Ministerul Afacerilor Interne cu 6,2%94 din totalul sumelor alocate din fondul de rezervă, precizează Consiliul Fiscal.
„Autoritățile locale au primit în anul 2020 circa 42,5% din totalul alocărilor din fondul de rezervă, respectiv, 3.382,5 mil. lei, o sumă de 3,6 ori mai mare comparativ cu anul 2019. O pondere semnificativă din aceste alocări au fost destinate finanțării unor cheltuieli curente şi de capital (41%), asigurării activității de asistență socială, protecția copilului și a persoanelor cu handicap (27%), asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației (4%), investiții.
Pentru combaterea efectelor pandemiei au fost alocate la nivel local din fondul de rezervă circa
1,1% reprezentând cheltuieli pentru personalul din servicii sociale aflat în izolare preventivă la locul de muncă, respectiv compensarea pierderilor unor aeroporturi regionale”, se mai arată în Raportul Consiliului Fiscal pe anul 2020.
În plus, „având în vedere trendul ascendent al sumelor cheltuite din acest fond care nu sunt destinate unor situații urgente sau neprevăzute, Consiliul Fiscal pledează ferm pentru modificarea legislației care stabilește modul de utilizare a fondului de rezervă în sensul stabilirii unor criterii și proceduri clare de utilizare a acestuia, exclusiv pentru destinații care țin de imprevizibilitatea și urgența unor situații care nu pot fi prevăzute în procesul bugetar de stabilire a alocărilor bugetare”.
Consiliul Fiscal reiterează recomandarea din rapoartele precedente privind identificarea explicită a cheltuielilor care pot fi angajate din fondul de rezervă împreună cu o mult mai mare transparență, inclusiv prin raportarea periodică către Parlament a modului și nivelului de utilizare a fondului de rezervă bugetară, inclusiv a sumelor alocate efectiv cheltuite, se mai scrie în Raportul pe anul 2020.
Consiliul Fiscal recomandă plafonarea sumelor ce pot fi repartizate și utilizate din fondul de rezervă, ca procent din totalul cheltuielilor, un nivel mediu de 1% fiind aparent suficient pentru cheltuielile urgente, având în vedere evoluțiile din anul 2020 și anii anteriori, se mai spune îmn Raport.