În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă şi publicate online de Ziarul de Bacău se vede cum cei patru tineri se apropie de bancă, unul dintre ei se aşază, în timp ce ceilalţi trei se uită să vadă cum o pot desface din asfalt, unde era fixată.
În mai puţin de un minut, cei patru reuşesc să scoată banca de la locul ei şi să plece cu ea.
Datele de pe imaginile surprinse de camera de supraveghere arată că acestea sunt filmate sâmbătă seară, 24 august, la ora 20:42.
Poliţiştii au deschis dosar pentru furt şi fac verificări pentru identificarea celor patru.