Va fi o perioadă lipsită de linişte la nivel individual, iar pe plan mondial se anunţă răsturnări politice, revoluţii şi mişcări sociale de amploare. Anul Maimuţei de Foc începe la 8 februarie 2016 şi se încheie pe 27 ianuarie 2017.
Reprezentanţii acestui semn sunt inteligenţi, foarte energici, inventivi, dispuşi să speculeze momenul în favoarea lor, să manipuleze şi să improvizeze pentru a pica mereu în picioare. Aceşti nativi se consideră adesea fiinţe aparte, superioare, tocmai de aceea au adesea tendinţa de a-i trata pe cei din jur cu dispreţ, notează horoscopbun.ro.
Este dependent de laude şi de aprecierile celorlalţi, pe care ar face orice ca să le primească, până şi să pozeze într-o persoană modestă. Are tendinţa de a da vina pe alţii atunci când ei sunt cei care greşesc, capacitatea sa de adaptare fiind o calitate de invidiat. Ar face orice pentru a-i convinge pe ceilalţi că are dreptate, inclusiv să exagereze sau să mintă. Anul Maimuţei va fi, prin urmare, un an cu un ritm rapid de derulare a evenimentelor, iar partea pozitivă se referă la capacitatea de a găsi soluţii neconvenţionale la probleme cu care ne confuntăm de ani de zile. Tocmai de aceea, astrologii recomandă îndrăzneală, pentru a ne creşte şansele de a reuşi în ceea ce ne propunem.
Este un an în care foarte mulţi vom încerca să ne impunem acasă ori la locul de muncă, în care vom dori să fim percepuţi de prieteni, de şefi şi de partenerii de afaceri ca individualităţi demne de tot respectul. La polul negativ, Anul Maimuţei de Foc va fi unul în care trebuie să fim atenţi la escrocherii şi înşelătorii, la oameni cu vorba mieroasă, care promit mult şi fac foarte puţin, mai ales în afaceri şi politică. Fiind un an aflat sub semnul energiei, mulţi vor simţi nevoia să facă mai mult sport, să-şi schimbe stilul de viaţă pentru a face faţă provocărilor, stresului şi ritmului alert de viaţă. Anul maimuţei. 2016 dificil pentru Tigru, Şarpe, Câine şi Porc Se anunţă un an dificil pentru Tigru, Şarpe, Câine şi Porc, o perioadă bună pentru Şobolan, Bivol, Dragon, Cal, Maimuţă şi Cocoş, Iepurele trebuie să fie atent la tot ce va fi legat de aspectul financiar, iar Oaia ar putea să se confunte cu probleme de sănătate, chiar dacă anul se anunţă pozitiv pe celelalte planuri.
ANUL MAIMUŢEI 2 feb 1908 - 21 ian 1909 - PĂMÂNT 20 feb 1920 - 7 feb 1921 - METAL 6 feb 1932 - 25 ian 1933 - APĂ 25 ian 1944 - 12 feb 1945 - LEMN 12 feb 1956 - 30 ian 1957 - FOC 30 ian 1968 - 16 feb 1969 - PĂMÂNT 16 feb 1980 - 4 feb 1981 - METAL 4 feb 1992 - 22 ian 1993 - APĂ 22 ian 2004 - 8 feb 2005 - LEMN 8 feb 2016 - 27 ian 2017 - FOC