Actori uriași au murit în anul 2016. Printre aceștia, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Radu Beligan, Sebastian Papaiani sau Ioan Gyuri Pascu. Nici scena internațională nu a fost scutită de pierderi irecuperabile: printre cei dispăruți se numără Bud Spencer, interpretul celebrului comisar Piedone sau Gene Wilder, legendarul actor de comedie.
1. Mircea Albulescu s-a stins la 81 de ani: suferea de probleme cardiace de mult timp
Actorul s-a stins din viaţă în data de 8 aprilie la Spitalul Floreasca din Capitală. Avea 81 de ani şi suferea de probleme cardiace de mult timp. De altfel, în urmă cu doi ani, actorul a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă.
Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic
Într-o emisiune de televiziune marele actor mărturisea: "Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei", adăugând "E bine în viaţa asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât eşti pe val".
2. Radu Beligan a murit la 97 de ani, după o carieră de 80 de ani
Radu Beligan a decedat în 20 iulie, în urma unui stop cardio-respirator după ce fusese internat cu 5 zile mai devreme în Sectia de Terapie Intensiva a Spitalului de Urgenta Elias.
Cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena de teatru, Radu Beligan a încantat cu șarmul său inconfundabil timp de 79 de ani spectatorii care, dupa cum spunea Maestrul, 'm-au facut ceea ce sunt'. Un actor unic, mentorul a zeci de generatii, idolul a mii de spectatori, un adevarat simbol al artei teatrului, Radu Beligan a trăit pentru meseria lui, punand Teatrul pe primul plan.
3. Marin Moraru a decedat la 79 de ani, după ce s-a izolat de lumea artistică
Actorul Marin Moraru a încetat din viață în 21 august, la vârsta de 79 de ani, la spitalul "Elias" din București, unde era internat de peste 10 zile. Suferea de o boală necruțătoare.
Pe lângă filme și teatru, marele actor a jucat și în telenovele, timp de șase ani. După ce a terminat și acest capitol din viața sa, în 2013, Moraru a apărut tot mai puțin în viața publică. Nu mai voia să joace. Era descumpănit și nu mai simțea că-și găsește locul lângă cei prea grăbiți și ocupați.
4. Sebastian Papaiani, răpus la 80 de ani de un atac vascular
Actorul Sebastian Papaiani, în vârstă de 80 de ani, a murit în data de 27 septembrie, în locuinţa sa. Sebastian Papaiani fusese internat de mai multe ori, pentru recuperare, după ce în luna mai suferise un accident vascular cerebral.
5. Ioan Gyuri Pascu, dispărut la doar 55 de ani, după ce s-a retras din viața publică
Actorul şi cântăreţul Ioan Gyuri Pascu a murit, în 26 septembrie în locuinţa sa din Capitală. Fostul membru al grupului "Divertis" a suferit un infarct. Avea doar 55 de ani.
Ioan Gyuri Pascu s-a retras din viaţa publică după ce s-a îmbolnăvit de diabet. Pe de altă parte, la sfârşitul anului 2010, Ioan Gyuri Pascu a suferit un atac cerebral şi s-a recuperat la Spitalul Universitar, din Bucureşti.
6. George Alexandru a murit chiar în prima zi din an, la 58 de ani
Printre filmele celebre în care a jucat George Alexandru se numără: E pericoloso sporgersi (1993), Asfalt Tango (1995), Balanţa (1992) sau Ultima noapte de dragoste (1980).
Directoarea Teatrului Nottara a spus că s-a stins în Spitalul Fundeni în urma unei operații. "Din păcate, a apucat să trăiască plecarea noastră din Teatrul Nottara. A trăit intens plecarea noastre. Am hotărât să-l depunem în foaierul principal. A jucat treizeci de ani în Teatrul Nottara", a spus Marinela Țepuș.