Şi calendarul religios evreiesc începe la data de 1 septembrie, ziua respectivă fiind consemnată ca fiind una de odihnă, iar luna fiind importantă, fiind considerată cea în care corabia lui Noe şi-a încheiat călătoria în urma potopului pe vârful muntelui Ararat, dar şi cea în care Moise a coborât de pe muntele Sinai cu Tabletele Legii.
Însă nici anul bisericesc nu este identic cu cel liturgic, care are ca zi de începere ziua sărbătoririi Paştelui. Pe 1 septembrie a fost prăznuit şi Sfântul Dionisie Exegetul, considerat a fi părintele erei creştine, cel care a propus numărarea anilor începând cu naşterea Mântuitorului.
Așadar, 1 septembrie nu este o invenţie nouă a Bisericii. De mai bine de 1800 de ani, această zi este considerată început al unui nou an – liturgic, mai ales. Liturgic, pentru că toate cele trei mari perioade – Octoih, Triod, Penticostar, toate cărţile de cultul şi, în principal, cele 12 Minee, au ca referinţă 1 septembrie, scrie doxologia.ro.
Toate sărbătorile din calendarul nostru gravitează în jurul acestei zilei. Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului la 15 august şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august şi începe imediat, la 8 septembrie, cu Naşterea Maicii Domnului. Tot la 1 septembrie, inima creştinismului răsăritean pentru mai bine de o mie de ani – Imperiul Bizantin – îşi începea noul an. Acesta este și sensul cuvântului de la începutul sinaxarului – indicton. Prima zi a calendarul constantinopolitanilor se numea indicton, adică prăznuirea momentului în care Dumnezeu a început crearea lumii.
Sunt motive istorice şi liturgice. Dar pentru mine, credinciosul de rând, care sunt coordonat de alt timp, care mă presează şi niciodată nu îmi ajunge, pentru care motiv este importantă această sărbătoare? Dincolo de toate semnificaţiile teologice şi istorice enumerate, 1 septembrie devine un nou moment special de rugăciune. Nu avem timp de biserică de multe ori, dar în fuga tramvaiului ne putem aminti că, dincolo de duşmanul timp, există un timp care ne sfințește. O clipă de rugăciune sinceră şi curată cântăreşte, poate, cât un an întreg de zbucium lumesc.
