Prin reducerea baremului de vârstă, Mensa România își dorește să atragă cât mai mulți dintre copiii supradotați din România în rândurile Mensa Gifted Youth, comunitatea școlarilor cu inteligență înaltă, unde cei cu capacități intelectuale și aptitudini deosebite pot interacționa între ei.
La ora actuală, Mensa Romania recrutează membri prin testări proprii, administrate și organizate după regulile stabilite de Mensa International. Testarea Mensa este de tipul matrici progresive Raven, versiune destinată pentru evaluarea inteligenței persoanelor cu vârsta de peste 11 ani.
În vederea atragerii copiilor din segmentul de vârstă 9-11 ani, Consiliul Director Mensa România a decis acceptarea în organizație de membri minori și în baza testării WISC IV, susținute sub supravegherea unui psiholog autorizat.
Condiția de eligibilitate este cea prevăzută în Statutul Mensa: scorul IQ obținut să-l plaseze între cei mai inteligenți 2% din populație.
Scala de inteligență WISC - ediția a IV-a este un instrument clinic de evaluare a abilitaților cognitive pentru copii cu vârste între 6 și 16 ani. Metoda WISC IV a fost tradusă și adaptată în România de un colectiv de experți în domeniul evaluării psihologice și a psihodiagnosticului.