Pe panourile de pe drumuri s-a afișat mesajul ”Nu jucați Pokemon GO în timp ce conduceți”. ”Nu-mi vine să cred. E dureros să vezi așa ceva. Spre ce se îndreaptă lumea asta?”, a scris un utilizator de Facebook după ce a văzut imaginile, potrivit mashable.com.
De cealaltă parte, polițiștii de la Rutieră susțin că prin aceste mesaje se asigură că șoferii sunt prudenți. ”Știm cât de popular a devenit 'Pokemon GO' și este tentant să-l joci la volan. Îi rugăm pe oameni să nu facă asta”, a declarat un reprezentat al autorităților.
Jocul denumit ”Pokemon GO” a fost lansat în urmă cu câteva săptămâni și face deja furori în întreaga lume, fiind jucat de milioane de oameni. Acesta folosește realitatea augmentată și presupune ca utilizatorul să se plimbe pe jos pe străzi sau prin parcuri pentru a găsi creaturi virtuale, denumite ”Pokemoni”, pe o hartă care, folosind coordonatele GPS ale telefonului mobil, o imită pe cea reală. Cu alte cuvinte, utilizatorul este nevoit să se deplaseze în viața reală până în anumite locuri din oraș pentru ca ”Pokemonii” să devină vizibili pe ecranul smartphone-ului și să poată fi prinși în joc.