Budușan Iulian, jurnalist cu aproape 20 de ani de experiență în presă, a fost atras în timpul liceului de jurnalele de știri de la TV. Motiv pentru care a hotărât că jurnalismul va fi viitoare lui carieră. Iar de pe băncile facultății asta a făcut. A trecut prin redacții de știri ale televiziunilor, a "schimbat macazul" către presa scrisă, iar de aproape 10 ani este dedicat în totalitate jurnalismului online. Domeniile de competență sunt economic, IT&C și industria auto. La Realitatea a lucrat în două perioade, prima fiind 2003-2005, iar "reîntoarcerea acasă" producându-se în toamna anului 2019. De atunci, este parte integrantă a colectivului redacțional din online.

Articolele autorului Iulian Budușan:















Pompierii români se întorc din Grecia. Foto/IGSU
Se întorc pompierii români care au luptat cu iadul incendiilor din Grecia. Aceștia vor fi primiți cu festivități
Pompierii români care au mers să stingă incendii în Grecia se întorc luni, 16 august, în țară. Ei au trecut granița în Bulgaria, duminică seara, iar împreună cu militarii români sunt și cei 25 de pompieri din Republica Moldova. or fi primiți într-un cadru festiv pe Platoul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției de la Ciolpani. La eveniment vor participa prim-ministrul României, Florin Cîțu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, și secretarul de stat, Raed Arafat. Festivitatea ar urma să aibă loc în jurul orei 15.30.







Stelain Ion nu vrea prescrierea dosarului 10 august. Foto/Arhivă
Ministrul Justiţiei, despre dosarul 10 august: „Nu mi-aş dori să ajungem la un termen de prescripţie”
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, declară că nu şi-ar dori „să ajungem în acea situaţie în care să ne punem problema că am putea să ne apropiem de un termen de prescripţie” în dosarul privind violenţele de la protestul din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei. „Îmi doresc o anchetă corectă, profesionistă, corectă, pe bază de probe şi rapidă”, spune ministrul.







Anca Alexandrescu, reacție la dosarul 2 al premierului Cîțu. Foto/Arhivă
Anca Alexandrescu: „Poate își aduce aminte Cîțu cine i-a plătit zeci de mii de dolari pe an pentru facultate”
Anca Alexandrescu susține că premierul Florin Cîțu a fost arogant ieri la conferința de presă, când a dat detalii despre arestarea din SUA, tot rămân câteva întrebări la care trebuie să răspundă. „Poate își aduce aminte cine i-a plătit zeci de mii de dolari pe an pentru facultate”, întreabă jurnalista, „Sau poate își aduce aminte elementele din CV care îi lipsesc, de exemplu ce studii are, de fapt?”.