Budușan Iulian, jurnalist cu aproape 20 de ani de experiență în presă, a fost atras în timpul liceului de jurnalele de știri de la TV. Motiv pentru care a hotărât că jurnalismul va fi viitoare lui carieră. Iar de pe băncile facultății asta a făcut. A trecut prin redacții de știri ale televiziunilor, a "schimbat macazul" către presa scrisă, iar de aproape 10 ani este dedicat în totalitate jurnalismului online. Domeniile de competență sunt economic, IT&C și industria auto. La Realitatea a lucrat în două perioade, prima fiind 2003-2005, iar "reîntoarcerea acasă" producându-se în toamna anului 2019. De atunci, este parte integrantă a colectivului redacțional din online.

Articolele autorului Iulian Budușan:



Parchetul European, percheziții la ANJOFM Bacău și Neamț. Foto/Profimedia
Parchetul European, anchetă de amploare în România. Fraude cu angajări. Prejudiciul ajunge la 1,6 milioane de euro
Parchetul condus de Laura Codruța Kovesi acuză 10 români într-un dosar de fraude cu angajări. Gruparea ar fi pus la punct între 2019 şi 2021 o schemă pentru a angaja 197 de ucenici, care fie nu îndeplineau condiţiile, fie demisionaseră pentru a fi reangajaţi. Au fost implicaţi şi angajaţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) din judeţele Bacău şi Neamţ.