Pentru Dana Bărăgan, scrisul este cea mai complexă formă de comunicare, o pasiune dobândită încă din copilărie și cultivată de-a lungul anilor. S-a alăturat echipei Realitatea.NET în martie 2020, abordând cu precădere domeniile politic, social și eveniment. A absolvit Facultatea de Filosofie și Jurnalism, fiind pasionată de comunicarea politică, strategii de comunicare, arta manipulării și a persuasiunii – domenii în care a făcut și un masterat. Orientul Îndepărtat reprezintă un izvor nesecat de inspirație, la fel și limbile asiatice, de care este fascinată. În timpul liber, scrie poezii, organizează evenimente culturale și activități pentru copii, dar scrie și articole și știri despre cultura coreeană.

Articolele autorului Dana Bărăgan:

Alocații copii
Proiectul de lege privind amânarea majorării alocațiilor copiilor, pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Politic Naţional al PSD. Marius Budăi: Legea ar putea fi atacată la CCR
Social-democrații urmează să decidă în ședința conducerii partidului dacă va fi atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege prin care se amână majorarea alocaţiilor pentru copii. Tot astăzi, senatorul social-democrat Gabriela Firea a anunțat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că PSD va depune în Parlament, săptămâna aceasta, un proiect de lege prin care alocaţiile pentru copii vor fi majorate de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi de la 427 lei la 600 lei pentru copiii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi.

Coronavirus
Distribuția și incidența Covid-19. Unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri noi în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 8 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.154 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19) și 31.155 de decese. Totodată, 1.043.371 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 202 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.






Cristian Băcanu, deputat PNL
Cristian Băcanu, despre atentatul de la Arad: "Românii sunt în siguranță. Nu este ușor să îi găsești pe profesioniștii care să comită astfel de fapte"
Deputatul PNL, Cristian Băcanu, a vorbit, vineri seara, în cadrul emisiunii "Controversat", moderată de jurnalista Realitatea PLUS Ionela Arcanu, despre atentatul de la Arad, precizând că, în prezent, el se simte în siguranță în România. Deputatul și-a argumentat afirmația prin faptul că "nu oricine vrea să comită o faptă antisocială, îi găsește (pe acești profesioniști care să comită fapta - n.r.)". În plus, spune Băcanu, astfel de fapte costă. De asemenea, genul acesta de fapte rămân "la faza de atentat pentru că în mod normal autorii sunt prinși". 


Campania de vaccinare antiCovid
Puțin peste 68.000 de români s-au vaccinat anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse s-au înregistrat
Puțin peste 68.000 de doze de vaccin anti-Covid-19 au fost administrate, în ultimele 24 de ore, în România. Dintre acestea, 25.021 persoane s-au vaccinat cu prima doză, în vreme ce 42.986 persoane s-au imunizat cu ambele doze ale vaccinului anti-Covid. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 38 de reacţii adverse - 4 de tip local şi 34 de tip general, relatează un comunicat de presă publicat de CNCAV.



Conferință de presă Florin Cîțu, Maramureș
Campania internă a PNL a început: Florin Cîțu, în vizită în județul Maramureș. Ce liberali de TOP îl însoțesc și care este MESAJUL premierului
La aproximativ o săptămână de când și-a anunțat candidatura la șefia PNL, premierul Florin Cîțu a început campania internă, luând la pas organizațiile din țară pentru a-i convinge pe liderii locali să-l voteze la Congresul din 25 septembrie. Alături de primarul Clujului, Emil Boc, și europarlamentarul Rareș Bogdan, doi dintre liberalii care au anunțat deja  că-l susțin, Cîțu a vizitat, astăzi, județul Maramureș, unde a participat la prezentarea planului de investiţii şi a proiectelor pentru judeţ.

Joe Biden, președintele SUA
Lista neagră a companiilor chineze interzise de la investiții din SUA, EXTINSĂ. Numele GRELE ale unor mari grupuri, incluse
Preşedintele SUA, Joe Biden, a extins, joi, printr-un ordin executiv, lista neagră a companiilor chineze care nu pot beneficia de investiţii americane din cauza presupuselor legături cu armata chineză. Lista a fost pusă în aplicare sub administraţia fostului președinte american, Donald Trump și include o serie de nume grele de mari grupuri din domeniul construcţiilor, telecomunicaţiilor sau tehnologiei informaţiei.

Dan Barna, vicepremier
Dan Barna: Indiferent cine va câştiga competiţia din PNL, coaliţie trebuie să rămână stabilă
Vicepremierul Dan Barna afirmă că atât el, cât şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, şi premierul Florin Cîţu sunt garanţii menţinerii coeziunii în actuala Coaliţie de guvernare. În context, liderul USR a precizat că indiferent cine va câştiga competiţia internă din PNL, partid pentru șefia căruia se luptă actualul lider, Ludovic Orban, și premierul Cîțu, "coaliţie trebuie să rămână stabilă”.

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
Un NOU scandal pe marginea PNRR. Europarlamentar PSD: Banii se duc pe CONSULTANȚĂ, ghiduri și obiecte de mobilier
Scandalul pe banii europeni continuă, acuzații grave fiind lansate în spațiul public. Victor Negrescu, europarlamentar și, totodată, vicepreședinte PSD, susține că milioane de eruo din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor merge, printre altele, pe consulanță. Sumele sunt de-a dreptul FABULOASE! Vorbim despre 32,4 milioane de euro pentru salarii, 1,6 milioane de euro pentru scaune, 27 milioane de euro pentru ghiduri și 30 de milioane de euro pentru consultață.


Robert Turcescu, jurnalist Român
Jurnalistul Robert Turcescu, despre cazul exploziei de la Arad: "Autorul acestei crime nu va fi prins. Este genul de mercenar care a venit, a livrat, a luat suma și a plecat. Dacă avem noroc, poate vor fi sparte niște rețele"
Sămbătă, 29 mai, un om a fost aruncat în aer, la Arad. Ministerul Afacerilor de Interne tace. S-ar putea spune că vorbim despre un fel de "conspirație" locală pentru că autoritățile locale tac și ele. Nimeni nu vrea să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat la Arad, când omul de afaceri Ioan Crișan și-a pierdut viața într-un mod atât de tragic. Surse citate de Realitatea PLUS, spun că s-ar fi folosit o bombă cu suflu direcționat, similară celor folosite în război. În plus de asta, știm că geniștii militari au fost chemați să ancheteze. Experții imobiliari din Arad susțin că datorită izvorului de apă termală, "diamantul" uneia dintre proprietățile lui Crișan, ar face zeci de milioane de euro. De-a lungul timpului, se pare că acesta ar fi primit mai multe oferte de a vinde proprietatea, care se află la câțiva kilometri de granița cu Ucraina. Apare, astfel, întrebarea de ce e râvnită acea proprietate. Zona de nord (Suceava, Botoșani) e pragul de intrare al țigărilor netimbrate care vin din Republica Moldova și din Ucraina.



Migrație
Vot COVÂRȘITOR în Parlamentul danez împotriva migrației. Ce URMĂRESC autoritățile
Parlamentul danez a adoptat, astăzi, o lege care permite autorităților să deschidă centre pentru solicitanţii de azil în ţări din afara Uniunii Europene, unde aceştia ar urma să fie trimişi cât timp le sunt analizate dosarel. Cu alte cuvinte, legea le dă posibilitatea autorităţilor din Danemarca să îi mute pe refugiaţii care ajung pe teritoriul ţării în centre dintr-un stat partener, posibil din afara Uniunii Europene, unde le vor fi evaluate cererile de azil și să îi țină pe aceștia acolo chiar şi în cazul unui răspuns pozitiv.

Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD
Gabriela Firea, atac DUR la Nicușor Dan: "În loc sā se dea ridicol cu bicicleta, ar trebui sā-si consume timpul pretios pentru cetāteni". Ce spune despre problema DATORIILOR Primăriei Capitalei
Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a lansat, astăzi, u atac extrem de dur la adresa actualului edil al bucureștenilor, Nicușor Dan, despre care spune că "în loc sā se dea ridicol cu bicicleta, doar pentru fotografii si filmāri, ar trebui sā-si consume timpul pretios pentru cetāteni". În opinia prim-vicepreședintelui PSD, Nicușor Dan demonstrează încă o dată "cât de nepregătit este pentru a conduce destinele bucureștenilor, dar și cât de puține știe și înțelege despre poziția pe care o ocupă".

Donald Trump, fost președinte american
Blogul lui Donald Trump, închis DEFINITIV. Cum va comunica fostul președinte american cu susținătorii săi
Fostul președinte american Donald Trump rămâne fără încă o modalitate de comunicare cu suporterii săi, după ce a fost deja interzis de pe platformele de socializare Twitter și Facebook. Vorbim despre web site-ul denumit „De la biroul lui Donald Trump”, lansat luna trecută pentru a comunica cu susținătorii, care a fost închis. Site-ul permite acum utilizatorilor doar să-și trimită adresele de e-mail și numerele de telefon pentru a se înscrie pentru actualizări de la fostul președinte.


Emmanuel Macron, președintele Franței / Foto: Profimedia
Emmanuel Macron, anunț important pentru francezi: Tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani vor putea fi vaccinaţi începând din 15 iunie
Tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani vor putea fi vaccinaţi împotriva COVID-19 începând cu 15 iunie. Anunțul a fost făcut, astăzi, de preşedintele francez, Emmanuel Macron. Șeful statului francez a explicat că decizia de a lansa campania de vaccinare a adolescenţilor a fost luată în timpul Consiliului de Apărare care a avut loc în dimineaţa zilei de astăzi, la palatul prezidenţial, avizul cu privire la vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 fiind dat de Înalta Autoritate pentru Sănătate (HAS). 

Pensii
Doina Pârcălabu, anunț VITAL pentru pensionari: Există o strategie de a-i menține în așteptare. Anul acesta și anul viitor probabil pensiile vor fi ÎNGHEȚATE
O nouă modalitate de calcul a pensiilor adâncește haosul pe marginea acestui subiect. Doina Pârcălabu, fostul președinte al Casei Naționale de Pensii Publice din România (CNPP), a afirmat, miercuri seara, în emisiunea "100%" de la la Realitatea PLUS, că în momentul de față se comunică "o serie de măsuri haotice, ce nu au legătură unele cu altele". Mai mult decât atât, aceasta a făcut un avertisment în ceea ce-i privește pe pensionarii de rând.



Explozie Arad
Cazul exploziei de la ARAD - Mihai Untaru, detectiv particular: Baza afacerilor lui Ioan Crișan e foarte aproape de granița cu Ungaria. Atât de aproape încât trezește bănuieli
Întrebări fără răspuns în cazul atentatului de la Arad. Cine a comandat cirma și cine a executat-o? La 5 zile după atentat autoritățile au mers, astăzi, să caute probe, în frunte cu procurorul care a rezolvat cazul Elodia, asta deși zona nu a fost izolată. Oamenii legii au făcut din nou percheziții la apartamentul cu doar 2 camere al lui Ioan Crișan, în ideea că poate au scăpat ceva la prima percheziție. În plus, au chemat-o pe amanta lui Crișan, contabila uneia dintre firmele acestuia, și au audiat-o, aceasta recunoscând că avea o relație amoroasă cu omul de afaceri. În tot acest timpl, cei care stau în spatele teribilului atentat de la Arad ar putea să jubileze pentru că polițiștii par să nu aibe încă o pistă legată de explozia de la Arad. La Belgrad, foarte aproape de Arad și Timiș au avut loc, începând din 2018, atacuri trase parcă la indigo, 4 mașini fiind aruncate în aer. 

Steagul Uniunii Europeane
Iohannis: Avem nevoie să consolidăm rezilienţa Uniunii Europene, sporindu-i capacitatea nu doar de a gestiona urgenţele, ci şi să adapteze şi să impulsioneze reforme
"Avem nevoie să consolidăm rezilienţa Uniunii Europene, sporindu-i capacitatea nu doar de a gestiona urgenţele, ci şi să adapteze şi să impulsioneze reforme care să ne permită tuturor să fim pregătiţi pentru oportunităţile şi provocările viitorului", spune preşedintele Klaus Iohannis. Șeful statului atrage, de asemenea, atenția asupra faptului că nivelul de dezvoltare dintre statele membre ale Uniunii Europene este inegal, pledând pentru "o viziune pe termen mediu şi lung pentru Uniunea Europeană".