Sâmbătă, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele specifice perioadei, chiar dacă în regiunile extracarpatice acestea vor marca o uşoară scădere faţă de ieri. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua local în sudul şi în sud-estul ţarii şi doar izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în regiunile estice şi pe crestele montane. Temperaturile maximele vor fi cuprinse între 15 şi 21 de grade.
Vremea în Bucureşti
În București, pe parcursul zilei, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor scădea uşor faţă de ieri. Trecător va ploua slab, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 18...19 grade.
Vremea la munte
La munte, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, ziua local în masivele sudice, iar noaptea cu precădere în cele nordice şi vestice. Izolat se pot acumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va șuflă slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a zilei pe crește. Temperatura aerului va continuă să scadă uşor.
Vremea duminică şi luni
Duminică, vremea se va răci, mai accentuat în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, unde valorile termice vor deveni mai scãzute decât cele normale la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, la Giurgiu şi Brăila. Temporar va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp. Excepţie vor face regiunile sud-estice, unde ploile se vor semnala pe suprafeţe mici şi vor fi slabe cantitativ. La munte, trecător, mai ales la altitudini mari, vor fi şi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea unele intensificări în zona montană, în vestul teritoriului şi izolat în rest.
În Capitală, vremea se va răci, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale la această dată. 10-12 grade dimineață și în jur de 16 grade la amiază. Cerul va fi noros şi temporar va plouă.
Luni, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării şi se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în depresiuni şi 18 grade la Tulcea. Cerul va fi variabil, mai mult noros pe parcursul zilei în jumãtatea de sud a ţării. Trecător va mai ploua slab, local în Oltenia şi izolat în Muntenia, dar posibil şi în sudul Banatului şi al Dobrogei. Pe crestele Carpaţilor Meridionali, trecător, vor mai fi posibile precipitaţii slabe mixte. Vântul va avea unele intensificări la munte şi în sud-est.
În Bucureşti, vremea se va ameliora. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat cu tendința de slăbire spre seară. 8-10 grade dimineața și în jur de 17 grade la amiază.