"Sfârşitul săptămânii aduce într-adevăr o răcire în ceea ce priveşte vremea pentru că o masă de aer rece va staţiona cel puţin pentru următoarele zile până spre finele celei de-a doua decade a lunii ianuarie. În zonele depresionare vorbim de temperaturi cu minus 15, minus 18 grade Celsius şi cel mult minus 5 grade Celsius în zona litoralului", a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, la un post TV.
Meteorologii spun că vom avea parte de frig şi ninsori în următoarele şapte zile, iar apoi temperaturile vor creşte. „Durează cel puţin spre finele celei de-a doua decade a lunii ianuarie, după care, aşa cum arată informaţiile la acest moment, discutăm din nou de temperaturi în creştere de la o zi la alta. După data de 18-19 ianuarie, începem să avem valori de 10-12 grade la nivelul maximelor în partea de vest a ţării”, a afirmat directorul ANM.
Joi, 14 ianuarie, conform ANM, cerul va avea înnorări şi va ninge, temporar în vest, centru, nord şi la munte, unde se va depune strat nou de zăpadă, iar seara şi noaptea, pe suprafeţe mici, trecător în sudul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi la altitudini mari, unde ninsoarea va fi viscolită şi zăpada spulberată, iar la viteze mai mici, ziua în sud-vest, iar noaptea în nord-est.