Canicula se va instala mai întâi în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi valul de căldură se va abate şi în sudul şi estul României.
Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35 - 36 de grade, însă, izolat, în Lunca Dunării ar putea fi chiar 37 de grade.
În plus, indicele de confort temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi chiar va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, ceea ce va face ca organismul să resimtă temperaturi cu mult mai mari decât cele indicate de termometre.
Cum ne protejăm de caniculă
1. Fă-ţi provizii: medicamente, alimente, băuturi nonalcoolice, astfel încât să nu fii nevoit să ieşi din casă pe căldură.
2. Organizează-ţi programul în aşa fel încât între 11:00 şi 15:00 să nu fi afară.
3. Dacă eşti nevoit să ieşi, totuşi, în acest interval, poartă haine uşoare, de culoare deschisă, din materiale naturale (de preferat bumbac), poartă pălărie şi ochelari de soare, aplică cremă de protecţie, bea multă apă şi mergi tot timpul pe la umbră.
4. Fă duş sau baie, cât mai des, iar dacă nu ai cum, stropeşte-te din când în când cu apă rece.
5. Bea multe lichide. Se recomandă un pahar la 20 de minute. Evită ceaiul, cafeaua şi alcoolul pentru că te vor deshidrata şi mai rău.
6. Stai în camera cea mai răcoroasă din casă.
7. Păstrează răcoarea în cameră cu ajutorul draperiilor de culoare deschisă sau al materialelor care reflectă soarele (atenţie, storurile din metal sau draperiile închise la culoare atrag căldura).
8. Lasă geamurile deschise doar pe timpul nopţii.
9. Verifică tot timpul rudele, prietenii sau vecinii în vârstă care sunt vulnerabili la căldură şi care nu pot avea bine grijă de ei înşişi.
10. Mănâncă normal, însă încearcă alimentele reci (salate şi fructe care conţin multă apă).
Prognoza meteo
Potrivit informării emise de ANM, sâmbătă vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară după-amiaza în vest şi în sud-vest, unde izolat indicele de disconfort temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28...29 de grade pe litoral şi în depresiuni şi 35 de grade în Banat, Crişana şi vestul Olteniei.
Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa, însă în partea a doua a zilei vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii restrânse la munte şi în regiunile nord-vestice şi izolat în restul teritoriului. Vor fi condiţii de grindină.
În Capitală, dimineaţa, 17...19 grade. Sâmbătă va fi deosebit de cald, cu o maximă în jurul valorii de 33 de grade.
La munte, cerul va fi variabil, însă în partea a doua a zilei şi la începutul nopţii vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. Vor fi 22 de garde la Sinaia si Semenic, 23 la Paltinis, 24 la Predeal, 26 la Stana de Vale.
Duminică, în a doua parte a zilei şi noaptea, local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat ploile vor avea caracter torenţial şi va cădea grindină.
La mare, tot weekendul va fi o vreme frumoasă, cu cerul mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28... 29 de grade, iar cele minime între 18 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 22 de grade.
Duminică, vremea se va menţine deosebit de caldă, caniculară după-amiaza în vestul şi în sudul ţării, unde local indicele de disconfort temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. În a doua parte a zilei se vor semnala averse, descărcări electrice şi vânt, local în zonele montane şi submontane şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului. Izolat ploile vor avea caracter torenţial şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 de grade la Constanta şi 36 de grade la Timişoara, Arad si Oradea.
Tot cald şi în Capitală, 18-19 grade dimineaţa iar în orele după-amiezei se va atinge starea de caniculă, astfel că maxima termică va fi de 34...35 grade.
Luni, vremea caniculară continuă, iar în sud şi în est în orele după-amiezei va fi caniculă şi disconfort termic accentuat. Vor fi averse, descărcări electrice şi vânt, pe arii extinse îndeosebi în jumătatea nordică a ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, iar seara mai ales în est şi sud-est. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat vor fi căderi de grindină şi vijelii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 de grade la Constanţa şi 37 de grade în Lunca Dunării la Giurgiu.
În Bucureşti, vremea va fi caniculară în orele după-amiezei, cu o maximă termică de 35...36 de grade şi disconfort termic accentuat, indicele temperatură-umezeală urmând a depăşi 80 unităţi. Spre seară se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vor fi posibile căderi de grindină.