VREMEA DUMINICĂ
Astazi, in sudul ţarii vremea se va menţine calda, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale la aceasta data. Vor fi înnorari şi va ploua în general slab, pe arii relativ extinse în nordul, centrul şi estul teritoriului şi local în rest. Spre seara, înnorarile se vor accentua şi în regiunile sudice şi sud-estice, unde vor fi averse, posibil însoţite de descarcari electrice şi de grindina. În zona montana înalta, pe spaţii mici vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificari la munte, dar pe arii restrânse şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime, în scadere faţa de ziua anterioara, se vor încadra între 11 şi 21 de grade, conform Realitatea TV.
În București, vremea va fi calda. Cerul va fi temporar noros şi doar trecator vor fi condiţii sa ploua slab pâna seara, când înnorarile se vor accentua şi vor fi averse, posibil însoţite de descarcari electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima va fi de 19...20 de grade.
La munte, valorile termice nu se vor modifica faţa de cele din intervalul anterior şi vor fi apropiate de cele normale la aceasta data. În cursul zilei vor fi înnorari şi va ploua în general slab, pe arii relativ extinse. Noaptea, înnorarile vor fi mai accentuate în masivele sudice, unde local vor fi ploi şi sub forma de aversa, posibil însoţite de descarcari electrice. În zona înalta, pe spaţii mici vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificari mai ales pe creste.
VREMEA LUNI
Luni, vremea va deveni rece pentru această dată în cea mai mare parte a țării, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 7 grade in depresiuni și 13 grade frecvent in vest, izolat si 14-15 grade. Vor fi înnorări accentuate în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde va ploua iar local cantitățile de apă vor fi însemnate. În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros și ploile se vor semnala pe arii restrânse. La munte, în special în Carpații Meridionali și de Curbură, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sudice.
In Capitala, vremea va fi rece pentru această dată. 8-9 grade dimineata dar la amiaza doar in jur de 11 grade. Cerul va avea înnorări accentuate, va ploua aproape continuu și se vor cumula cantități de apă relativ însemnate. Vântul va sufla în general moderat.
VREMEA MARȚI
Marti, deși valorile termice diurne vor marca o creștere ușoară față de luni, în special în vest și sud-vest, ele ramin sub mediile climatologice in special în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7-8 grade izolat in Moldova si Dobrogea și 16-17 grade in Oltenia. Cerul va fi temporar noros și va ploua în general slab, local în sud-est și pe arii restrânse în rest. La munte, la altitudini mari, vor mai fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare în cursul zilei în estul teritoriului și pe creste. Dimineata izolat se va semnala brumă în regiunile vestice, nordice și centrale.
In Bucuresti, deși valorile termice diurne vor crește ușor față de luni, vremea va fi răcoroasă. Dimineata 5-6 grade si la amiaza, 12-13 grade. Astfel, temperatura maximă va fi de 12...13 grade. Cerul va fi temporar noros și va ploua slab în prima parte zilei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări.