Joi, 9 iulie, canicula va persista în cea mai mare parte a Munteniei şi a Olteniei, dar şi în jumătatea de sud a Moldovei zone unde temperaturile maxime vor atinge frecvent 35...37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Instabilitatea atmosferică se va accentua în cursul nopţii de miercuri spre joi (8/9 iulie) în regiunile din vestul şi nord-vestul ţării. Local vor fi intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină şi averse ce izolat pot avea caracter torenţial.
Astfel de fenomene se vor semnala pe parcursul zilei de joi local în centru şi în est, precum şi în zonele montane, iar seara şi în sud şi sud-est.
ROMÂNIA SE TOPEŞTE Canicula îşi spune cuvântul: Ambulanţa şi Primăria Capitalei, în alertă
Peste 1.300 de apeluri au fost efectuate, în zilele de luni şi marţi, în Bucureşti, la 112, din cauza căldurii sufocante, a declarat, pentru REALITATEA.NET, Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Alis Grasu a recomandat cetăţenilor să nu iasă din case între orele 11.00 şi 17.00. De asemenea, mai spune coordonatorul SABI, dacă este neeapărată nevoie ca bucureştenii să părăsească locuinţele în acest interval, trebuie să poarte obligatoriu pălărie şi să se hidrateze odată la 25 de minute.
Grasu a mai adăugat că, în acest moment, sunt 770 de ambulanţe şi 300 de echipaje SMURD pregătite să intervină.
De altfel, Primăria Municipiului Bucureşti a amenajat mai multe puncte de prim ajutor şi 20 de corturi anti-caniculă, imediat după avertizările de temperaturi ridicate.
Zile de foc în România! Cum să suporţi mai uşor căldura
Felul în care reacționează organismul la căldură depinde de datele genetice și de metabolismul fiecăruia. Câteva recomandări de ordin general se potrivesc, totuși, tuturor.
1. Sunt contraindicate eforturile mari în orele cele mai călduroase. Cumpărăturile se pot face dimineața sau la sfârșitul zilei. Nu se recomandă nici activități sportive, mai ales după o perioadă de inactivitate. Cei care fac regulat sport trebuie să știe că ritmul cardiac poate crește de la zece la 15 pulsații pe minut, așa încât este bine ca activitatea sportivă să crească progresiv.
2. Este necesară adaptarea condițiilor ambientale. Storurile trebuie coborâte, iar draperiile, trase în timpul zilei. Camerele se aerisesc dimineața și seara, când temperaturile sunt mai scăzute. Este recomandabil ca geamurile să fie lăsate noaptea deschise. Fiindcă aragazul produce și el căldură, vara este vremea mâncărurilor reci. Nu strică nici un aparat de aer condiționat.
3. Unul dintre mecanismele prin care corpul își reglează temperatura internă este transpirația, proces important care nu trebuie oprit, scrie AGERPRES. Pierderile de lichid trebuie compensate cu aporturi hidrice semnificative și regulate (cel puțin doi litri pe zi), precum și printr-o alimentație bogată în fructe și legume. Dușurile cu apă călduță — și chiar rece pentru cine suportă — fac să scadă temperatura corporală. O batistă umedă aplicată pe tâmple și la încheietura mâinii, dar și o picătură de apă de colonie sporesc și ele gradul de confort.
4. Nu se recomandă expunerea directă la soare, deși tentația unei băuturi răcoritoare pe o terasă este mare. Nici lucrul în grădină la orele fierbinți nu este indicat, cine se aventurează să facă acest lucru riscând să îi fie rău, să aibă greață și dureri de cap. În timpul celor mai călduroase ore este bine să se stea în interior sau afară, la umbră, sub un copac, unde circulă mai mult aer proaspăt.
5. Alcoolul și căldura nu se potrivesc deloc, așa încât se recomandă evitarea băuturilor alcoolice, deși efectul imediat este potolirea setei.
6. Pe caniculă este bine să se poarte haine largi, din fibre naturale (bumbac sau in). Materialele sintetice se lipesc de piele, lucru extrem de neplăcut, accentuând transpirația. Ele pot provoca și iritații cutanate. Este indicată și purtarea pălăriilor cu boruri mari, a șepcilor sau a bandanelor.
7. Pe cât posibil, este bine să se evite locurile aglomerate, mai ales dacă este vorba de spații închise.
8. Înainte de plecarea cu mașina se recomandă aerisirea ei și ar fi bine ca drumurile lungi să fie amânate. Transportul în comun este de evitat în orele cele mai călduroase, dar, dacă nu se poate astfel, o sticlă cu apă trebuie să fie mereu la îndemână.