"Luni ne așteptăm la temperaturi cuprinse între 11 grade Celsius în depresiuni și 21 — 22 de grade Celsius în Lunca Dunării, cu 19 — 20 de grade în Capitală. Marți, temperaturile vor fi cuprinse între 10 și 22 de grade Celsius, cu 23 — 24 de grade în Lunca Dunării și 21 — 22 de grade în București, iar de miercuri vremea se mai răcește comparativ cu luni și marți, fiind în jur de 18 grade Celsius, dar în continuare va fi foarte cald. În mod normal, în această perioadă, ar trebui să avem maxime cuprinse între zero și șase grade Celsius, cu cinci grade în București și minime, între minus nouă și plus un grad Celsius, iar în București minus trei grade Celsius. În această perioadă, chiar și minimele sunt mult mai ridicate decât maximele normale. Minimele pe care noi le avem în tot intervalul sunt de minus un grad și 10 grade Celsius, adică cu opt grade mai ridicate decât cele normale, în timp ce temperaturile maxime vor fi chiar cu 15 grade mai ridicate", a precizat Maria Tomescu pentru Agerpres.
Deși au mai fost ani în care s-au înregistrat temperaturi ridicate în luna februarie, zilele de 15 și 16 februarie ar putea atinge, potrivit estimărilor făcute de meteorologi, un record zilnic al ultimilor 50 de ani.
PROGNOZA METEO 15 februarie. Vreme deosebit de caldă în toată ţara
"În anul 1995, pe 27 februarie, s-au atins recordurile lunare absolute, adică cea mai ridicată temperatura înregistrată vreodată în luna februarie de când se fac măsurători la stațiile meteo. Atunci au fost 26 de grade Celsius la Medgidia și 23 de grade în București. În acest an, luni și marți, vom avea 21 — 22 de grade Celsius, atât am estimat noi. Rămâne de văzut dacă se va atinge această temperatură sau dacă nu cumva se vor depăși estimările noastre, dar mai mult ca sigur că se vor înregistra recorduri zilnice. În zilele de 15 și 16 februarie, în ultimii 50 de ani, cele mai ridicate temperaturi au fost undeva până la 18 — 19 grade Celsius pe partea de sud a țării, strict pe aceste zile. Deci, este foarte posibil să se înregistreze în acest an recorduri zilnice de temperatură. Rămâne de văzut în ceea ce privește recordul lunar", a subliniat meteorologul ANM.
Potrivit sursei citate, încălzirea globală este una dintre cauzele înregistrării unor temperaturi atât de ridicate în aceste perioade din an, în condițiile în care anul trecut, la nivel mondial, a fost cel mai cald an de când se fac măsurători.
"Și în luna ianuarie au fost în țară episoade cu temperaturi foarte ridicate și pe urmă au venit temperaturi foarte scăzute. Acum este atât de cald pentru că avem o masă de aer tropical, aer foarte cald, care va cuprinde sud-estul Europei și practic în condițiile în care cerul, să zicem, va fi destul de bun în partea de sud a țării și soarele va avea destul de multă putere să încălzească atmosfera, iar temperaturile vor crește considerabil. Dar acest lucru nu se întâmplă numai la noi în țară", a adăugat meteorologul ANM, Maria Tomescu.