BUCURESTI
În Capitală vremea se va menţine rece pentru această dată din an. Astăzi vor fi mai ales ploi slabe. În zori termometrele vor arăta în jur de minus 1 grad, iar maxima după-amiază va fi de 1...2 grade.
MUNTE
La munte vor mai fi precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare în Carpaţii Meridionali, în Munţii Banatului şi în sudul Carpaţilor Orientali. În restul masivelor plafonul de nori se mai deastramă, astfel până după-amiaza se va arăta şi soarele. Vântul va sufla moderat cu intensificări, mai ales în zona înaltă. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, pe arii restrânse se va semnala ceaţă. Temperatura aerului va fi în creştere uşoară faţă de ziua de ieri: maxime de 1 grad pe Valea Prahovei, 4 grade la Păltiniş, 7 grade la Stâna de Vale şi minus 2 grade pe Vf Toaca.
Stratul de zapada masoara 18 cm la Sinaia, 11 cm Predeal, 8 cm Poiana Bv, 55 cm la Balea Lac, 14 cm la Ceahlau Toaca, 5 cm la Straja.
REGIUNI
În regiunile intracarpatice se încălzeşte uşor faţă de ieri – astfel la amiază se vor atinge 9 grade la Timişoara, 8 grade la Oradea, 6 grade în Sibiu şi 1 grad cu plus în Braşov. Plafonul de nori nu va mai fi aşa de compact, deci se va arata şi soarele, iar ploi slabe vor mai fi în Banat, unde şi vântul va sufla mai tare.
În sud iarna s-a instalat hotărât – mai cad precipitaţii mixte, iar vântul suflă cu putere accentuând senzaţia de rece. Mai ales acum dimineţa riscul de formare a poleiului va fi ridicat. 3...4 grade vor fi la amiază în nordul Olteniei, iar în Bărăgan minus 1...0 grade.
Rece şi închisă este vremea şi în Dobrogea, unde temporar vor mai fi precipitaţii – predominant ploi, iar vântul va sufla cu viteze în jur de 40 km/h. La Constaţa maxima termică va fi de 7 grade, iar la Tulcea de 3 grade.
Ninsorile se restrâng în Moldova, însă frigul persistă. Temperaturile maxime vor fi negative în toată regiunea: 0 grade în sud la Galaţi şi minus 4...minus 3 grade spre nord în Bacău, minus 5 la Piatra Neamţ, minus 4 grade la Botoşani.
VREMEA PE 2 ZILE
Joi, în regiunile extracarpatice vremea va fi închisă şi rece, cu precipitaţii slabe – predominant ploi şi burniţe, pe arii restrânse în special în sud, unde pot favorita depuneri de polei. În vestul arcului în primele ore ale zilei ceaţa persistă pe văi şi în depresiuni, însă la amiază se va arăta şi soarele. Vântul va rămâne mai sprinten doar în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 2 grade în nordul Moldovei şi 11 grade în regiunile vestice.
În Capitală, vremea va fi mohorâtă şi rece pentru această dată. Mai sunt posibile precipitaţii slabe – burniţe sau ploi mai cu seamă în prima parte a zilei. Vântul va fi slab, astfel reapare ceaţă. Temperatura maximă va fi de 2...3 grade.
Vremea de vineri este asemănătoare cu cea de joi – în exteriorul arcului carpatic temperaturile rămân sub normalul acestei perioade, iar local va fi ceaţa şi trecător burniţe şi fulguieli ce pot favoriza producerea de polei. În vest şi centru cerul va fi variabil, iar ceaţa se va semnala în special în prima parte a zilei. În aceste condiţii maximele pornesc de la minus 2 grade în Moldova şi ajung din nou la 10...11 grade în vest, iată la Baia Mare şi Timişoara.
În Capitală, ceaţa va persista întreaga zi şi vor fi condiţii de burniţă sau fulguială. Vântul va sufla slab până spre moderat, iar în termometre vom avea cel mult 1...2 grade(cu aproximativ 4...5 grade sub media multianuală a acestei date).