Săptămâna 06.04.2020 – 13.04.2020
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 13.04.2020 – 20.04.2020
Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile extracarpatice.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice și apropiate de cele normale ale perioadei în rest.
Săptămâna 20.04.2020 – 27.04.2020
Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, cu posibilitatea unui excedent local în regiunile estice, dar și a unui ușor deficit în cele nordice.
Săptămâna 27.04.2020 – 04.05.2020
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice, sudice și vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice și sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.