Va ploua pe arii extinse, indeosebi în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei şi al Munteniei cantitaţile de apa vor depaşi local 10...15 l/mp. La munte, în special la altitudini de peste 1400 m, va ninge şi mai ales în Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali local se va depune strat de zapada. Vântul va avea intensificari la munte, cu viteze de peste 60...70 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde zapada va fi spulberata şi în general de 40...50 km/h în est şi sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 13 grade.
In Bucuresti, vremea se va raci accentuat. Temporar va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat, trecator cu uşoare intensificari (rafale de 35...40 km/h). Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 9 grade.
La munte, vremea va continua sa se raceasca în toata zona montana. Pe parcursul zilei, nebulozitatea va fi persistenta şi se vor semnala precipitaţii sub forma de ploaie şi lapoviţă, iar în special la altitudini de peste 1400 m, va ninge şi mai ales în Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali local se va depune strat de zăpadă. Seara şi noaptea cerul va deveni variabil, în cea mai mare parte a zonei şi numai trecător vor mai fi fulguieli. Vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 60...70 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde zăpada va fi spulberată.