În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile se vor semnala pe spaţii mici şi vor fi ploi şi trecător, posibil, lapoviţe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane. Valorile termice, mai ridicate decât cele normale pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, vor avea maxime ce se vor încadra, în general, între 0 şi 10 grade.
În Capitală, nori şi ceaţă dimineaţa şi o minimă în jurul valorii de -4 grade. Pe parcusrusl zilei, cerul va avea înnorări, vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade.
La munte, cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii, la început sub formă de ninsoare, apoi mai ales sub formă de lapoviţă şi ploaie. Acestea se vor semnala în toate masivele montane, dar pe arii mai extinse în Carpaţii Occidentali şi în grupele nordice ale Carpaţilor Orientali, unde cantităţile de apă vor depăşi izolat 15 l/mp.
Izolat se va forma polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste. Valorile termice, vor fi în creştere în tot spaţiul montan. Izolat se va semnala ceaţă.