În celelalte regiuni, înnorările vor fi mai accentuate în a doua parte a zilei, când pe arii relativ extinse vor fi averse, căderi de grindină şi descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vântul va avea intensificări în regiunile estice, pe crestele montane, dar şi în timpul ploilor, când poate lua aspect de vijelie. În zona montană înaltă, trecător vor mai fi precipitaţii mixte. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade.
In capitala, vremea se va menţine în general instabilă şi răcoroasă. Cerul va avea înnorări, temporar accentuate în a doua parte a zilei, când vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, grindină. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade.
La munte, vremea va fi instabilă şi răcoroasă. Cerul va avea înnorări, temporar accentuate mai ales în a doua parte a zilei, iar pe arii extinse se vor semnala averse. descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30 l/mp. La altitudini mari, trecător vor mai fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări pe creste, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor, când poate lua aspect de vijelie.