Şi pe bucureşteni îi aşteaptă încă o zi de toamnă autentică, cu ploi, vânt şi puţine grade în termometre. La amiază nu sperăm la mai mult de 19 grade, temporar va ploua, iar vântul va sufla destul de tare 55 km/h, la rafală.
La munte, vineri şi sâmbătă, vremea va fi predominant închisă şi va ploua în Carpaţii Meridionali şi Occidentali, unde cantităţile de apă vor depă şi pe arii restrînse 25...30 l/mp. În restul zonei montane va ploua izolat. Vântul va sufla cu putere mai ales pe creste. Temperatura aerului se va menţine la valori mai mici decât cele normale pentru această perioadă: 14 grade la Stâna de Vale, 13 la Predeal, 12 la Păltiniş, 11 la Sinaia şi Semenic şi 7 grade pe vf. Toaca din Ceahlău. Duminică însă vremea se ameliorează sub aspectul precipitaţiilor şi se încălzeşte uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua, când izolat va ploua slab, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.
Pe litoral vremea va fi normală din punct de vedere termic, cu 23…24 de grade, iar ploile îşi fac apariţia doar spre seară şi noaptea. Vântul va avea viteze ce vor depăşi la rafală 50 km/h. În apă vor fi între 21 şi 23 de grade. Vremea se răceşte sâmbătă. Termometrele nu vor indica mai mult de 21…22 de grade şi va ploua slab, pe tot parcursul zilei. Vântul va sufla în continuare cu putere, iar apa mării nici nu se răceşte nici nu se încălzeşte, în jur de 22 de grade. Duminică însă, vremea devine predominant frumoasă şi se încălzeşte. La amiază vor fi între 22 şi 24 de grade, norii dispar din peisaj şi vântul slăbeşte în intensitate. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 23 de grade.
Rece pentru această dată în regiunile intracarpatice, cu maxime sub 20 de grade, dar nu mai coborâte de 13 grade, şi asta doar în depresiunile transilvane. Soarele rămâne după nori toată ziua şi cel mai mult plouă în sudul Transilvaniei, unde se aşteaptă şi peste 25…30 de l/mp.
Şi în sudul ţării plouă, în general moderat cantitativ, dar pe arii restrânse se pot acumula peste 25…30 l/mp. Vântul suflă cu putere, iar maximele, mai mici decât temperaturile normale cu 7…8 grade, vor fi cuprinse între 17 şi 20 de grade, izolat 21..22 în estul Munteniei.
În Dobrogea nu sunt excluse câteva raze de soare, dar predomină norii, local plouă, iar vântul are intensificări în special pe litora şi atinge 50 km/h la rafală. La amiază, aici, va fi cel mai cald din ţară: 24…25 de grade.
Vreme mohorâtă şi în Moldova. Local plouă şi bate vântul, iar valorile termice sunt modeste: 16 grade la Suceava, 17 la Botoşani, 18 la Bacău şi Iaşi, 20 la Focşani şi 22 la Galaţi.
Sâmbătă, vemea se va menţine mohorâtă în jumătatea de est a ţării, unde va ploua pe arii extinse şi izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În restul ţării vor cădea ploi slabe cantitativ, local, în Oltenia şi izolat în celelalte regiuni. Vântul va mai avea intensificări în sud-est şi pe crestele montane. Continuă să fie rece pentru această perioadă mai ales în sud şi est, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15...16 grade în depresiunile transilvane şi nordul Moldovei şi 23 de grade la Timişoara.
Weekendul începe cu vreme veritabilă de toamnă. Ploi, mai ales în prima parte a zilei, în jur de 18 grade la amiază şi vânt în general moderat.
Duminică ploile se răresc şi se încălzeşte uşor în toate regiunile, astfel că maximele vor fi cuprinse între 19 grade la Suceava şi 26 de grade la Timişoara. Va ploua izolat, în special în zonele montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral.
Ziua de duminică vine în Bucureşti cu vreme mai bună şi ceva mai caldă. Ploile dispar din peisaj, termometrele vor indica 24…25 de grade la amiază, iar vântul va sufla cel mult moderat.