În regiunile din vestul, nordul şi centrul ţării vor fi înnorări temporare şi îndeosebi în prima parte a zilei, pe arii restrânse va ploua slab. În zona montană înaltă vor fi şi lapoviţe şi ninsori. În restul ţării, cerul va fi variabil, iar în zonele joase de relief, dimineaţa, izolat va fi ceaţă. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi la munte, iar în rest va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în est şi în centru.
În Capitală, valorile de temperatură vor fi mult mai ridicate decât cele normale în această perioadă din an, astfel dimineaţa vor fi -2...-1 grad, spre -4 în zona preoresenească şi la amiază, 11...12 grade.
La munte, în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, vor fi înnorări temporare şi pe arii restrânse vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În restul zonei montane, cerul va fi variabil. Vântul va avea intensificări mai ales pe creste, unde noaptea rafalele vor depăşi local 60 km/h. Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale în această perioadă din an. În aceste condiţii, la amiază termometrele vor indica 8 grade la Păltiniş, unde stratul de zăpadă măsoară 12 cm, 9 grade şi la Predeal unde sunt 15 cm, 4 grad la Semenic unde sunt 3 cm, 8 grade la Sinaia unde sunt 20 cm, 3 grade la Arieşeni cu 42 cm şi 2 grade pe Vf. Toaca unde sunt 39 cm de zăpadă.
Miercuri, valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 7 şi 15 grade, izolat şi 16 grade în sud-est. Va ploua în jumătatea vestică a ţării, cu tendinţa de extindere şi în restul ţării în cursul nopţii. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30 l/mp in special în zonele montane şi submontane. În zonele de munte, vor fi precipitatii mixte iar către seară vor predomina ninsorile. În zonele joase de relief, mai ales din sud şi est, dimineaţa, pe arii restrânse va mai fi ceaţă.
În Capitală, dimineaţa, -2...0 grade şi maxima termică va fi de 11...13 grade.
Joi, deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară îndeosebi în vest, centru şi nord, acestea se vor menţine peste cele normale specifice perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2-3 grade în depresiunile transilvane şi 12 grade la Giurgiu, Tulcea si Constanţa. În centru, est şi sud-est şi pe arii restrânse vor mai fi precipitaţii mixte în Transilvania si în Moldova ploi în Dobrogea şi estul Munteniei. La munte, local va mai ninge.
Tot cald pentru această dată în Bucureşti, deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară: în jur de 5 grade dimineaţa şi 11 grade la amiază. Dimineaţa vor fi condiţii să plouă slab.