BANAT Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor fi în scădere semnificativă față de cele înregistrate la debutul lunii aprilie, astfel că, în special în perioada 6-7 aprilie, acestea vor ajunge să caracterizeze o vreme răcoroasă. Media temperaturilor maxime va fi de 12...17 grade, iar cea a minimelor de 4...7 grade. Începând din data de 9 aprilie vremea se va încălzi din nou, astfel că valorile diurne, în cea mai mare parte a timpului, vor urca până la o medie de 20...22 de grade, iar cele nocturne vor fi de 6...10 grade. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referință, dar în special în perioadele 4 -7 aprilie și 12-14 aprilie, când aversele vor cuprinde areale extinse și vor fi în general moderate cantitativ. În schimb, sfârșitul primei, dar și al celei de-a doua săptămâni vor fi intervalele cu cele mai reduse condiții de ploaie.
CRIŞANA Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, temperaturile vor scădea semnificativ față de cele înregistrate la debutul lunii aprilie. Prin urmare, vor fi maxime cuprinse într-un ecart mediu de 10 la 16 grade și minime de 2...7 grade, cu cele mai scăzute valori în perioada 6-7 aprilie când vor caracteriza o vreme răcoroasă. Apoi, începând cu ziua de 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou și sunt de așteptat valori diurne de 19...21 de grade și nocturne de 5...8 grade, mediat pe regiune. Probabilitatea de apariție a ploilor, local moderate cantitativ, va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referință, dar cu precădere în perioadele 5-7 aprilie și 12-14 aprilie. În schimb, condițiile cele mai reduse de ploaie vor fi în zilele de sfârșit de săptămână ( 8-9, respectiv 15-16 aprilie).
TRANSILVANIA Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile de temperatură, mai ales cele diurne, vor scădea semnificativ față de cele înregistrate la debutul lunii aprilie. Prin urmare, vor fi maxime cuprinse într-un ecart mediu de 10 la 16 grade și minime de 0...7 grade, cu cele mai scăzute valori în perioada 6-7 aprilie când vor caracteriza o vreme mai rece decât ar fi normal. Apoi, din data de 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou, fiind de așteptat valori diurne de 14...20 de grade și nocturne de 2...7 grade, mediat pe regiune. Probabilitatea de apariție a ploilor, local moderate cantitativ, va fi mai ridicată în perioada 5-7 aprilie și 12-14 aprilie. În schimb, condițiile cele mai reduse de ploaie vor fi în zilele de sfârșit de săptămână (8-9, respectiv 15-16 aprilie).
MARAMUREŞ Comparativ cu valorile înregistrate la debutul acestei luni, intervalul 5 - 8 aprilie va fi caracterizat de temperaturi în scădere accentuată, respectiv maxime ce se vor încadra într-un ecart mediu de 10 la 15 grade și minime de 0 la 6 grade. Începând cu ziua de 9 aprilie este estimată o încălzire a vremii care va determina valori diurne de 16 ...20 de grade și nocturne de 4...7 grade. Probabilitatea pentru ploi, local moderate cantitativ, va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referință, în mod deosebit în zilele de 5-6 aprilie, respectiv 12-14 aprilie. În schimb, sfârșitul primei, dar și al celei de-a doua săptămâni vor fi intervalele cu cele mai reduse condiții de ploaie.
MOLDOVA În prima săptămână de prognoză, temperaturile vor scădea față de cele înregistrate la debutul lunii aprilie. În zilele de 6 și 7 aprilie, vremea va fi răcoroasă mai ales în jumătatea de nord a regiunii, cu temperaturi ziua de 9...14 grade și noaptea de 1...4 grade, în medie regională. Începând cu data de 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou, estimările prognostice indicând un ecart mediu al maximelor de 16...20 de grade și al minimelor de 5...9 grade. Ploi mai frecvente, în general moderate cantitativ, se vor semnala în jurul datei de 6 aprilie. Pentru celelalte zile ale intervalului de referință se menține o probabilitate relativ ridicată pentru ploi locale. Excepție vor face zilele de sfârșit de săptămână (8-9 aprilie, respectiv 15-16 aprilie) când șansele de ploaie vor fi cele mai reduse.
DOBROGEA Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vor fi variații termice de la o zi la alta, dar în general valorile se vor menține apropiate de cele climatologic specifice primei decade de aprilie, cu un ecart mediu de 11...16 grade ziua și 4...7 grade noaptea. Apoi, din data de 9 aprilie, sunt estimate temperaturi în creștere ușoară și treptată, maximele urmând a ajunge până la valori medii de 14...18 grade, iar minimele la 6...9 grade. Pentru intervalul 4-7 aprilie, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse locale, moderate cantitativ, iar apariția ploilor nu este exclusă nici pentru perioada 13-14 aprilie. În schimb, condițiile cele mai reduse de ploaie vor fi la sfîrșitul primei săptămâni, dar foarte probabil și al celei de-a doua, din intervalul de referință.
MUNTENIA În prima săptămână de prognoză, temperaturile vor scădea față de cele înregistrate la debutul lunii aprilie și se vor situa în jurul celor climatologic specifice perioadei din an, astfel că maximele vor fi cuprinse într-un ecart mediu de 13...18 grade, iar minimele între 2 și 7 grade. Începând cu data de 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou, estimările prognostice indicând valori diurne de 17...21 de grade și nocturne de 5...9 grade, medie regională. Averse mai frecvente, în general moderate cantitativ, se vor semnala în intervalul 4...6 aprilie, cu o probabilitate mai mare în orele după-amiezelor, iar apariția ploilor nu este exclusă nici pentru perioada 13-14 aprilie. În schimb, estimările prognostice arată șanse foarte reduse de ploaie pentru zilele de sfârșit de săptămână (8-9 aprilie, respectiv 15-16 aprilie).
OLTENIA În prima săptămână de prognoză, temperaturile vor scădea față de cele înregistrate la debutul lunii aprilie și vor deveni apropiate de cele climatologic specifice perioadei din an, astfel că maximele vor fi cuprinse într-un ecart mediu de 13...18 grade, iar minimele între 2 și 7 grade. Începând cu data de 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou, estimările prognostice indicând valori diurne de 17...21 de grade și nocturne de 5...9 grade, medie regională. Averse mai frecvente, în general moderate cantitativ, se vor semnala în zilele de 4 și 5 aprilie, cu o probabilitate mai mare în orele după-amiezelor, iar apariția ploilor nu este exclusă nici pentru perioada 13-14 aprilie. În schimb, estimările arată șanse foarte reduse de ploaie pentru zilele de sfârșit de săptămână (8-9 aprilie, respectiv 15-16 aprilie).
LA MUNTE Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, scăderea de temperatură față de valorile înregistrate la debutul lunii aprilie va fi semnficativă, astfel că vremea va deveni chiar rece pentru această perioadă din an, în special în perioada 6-7 aprilie. Astfel, se vor înregistra valori maxime de 2 la 8 grade, în medie. Minimele nocturne vor deveni negative în toată zona montană la mijlocul săptămânii. Apoi, începând din 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou, iar valorile termice, de 4...10 grade ziua și 0...5 grade noaptea, se vor situa în general peste cele climatologic specifice perioadei. Probabilitatea pentru precipitații, în general moderate cantitativ, va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referință, în mod deosebit în 4-5 aprilie când vor predomina ploile, dar și 6-7 aprilie când vor fi mai ales lapovițe și ninsori. În schimb, sfârșitul primei săptămâni, dar și al celei de-a doua, vor fi intervalele cu cele mai reduse condiții de ploaie.