În zonele montane, spre după-amiaza şi seara se va manifesta o uşoară instabilitate atmosferică şi se vor forma nori cu dezvoltare verticală din care local, vor cădea ploi scurte de vară, însoţite de tunete, fulgere şi vânt.
Astfel de fenomene sunt aşteptate cu totul izolat şi în vestul, nord-vestul şi centrul ţării.
Sfârşit de săptămâna cu soare dogoritor şi în capitală, unde, de la cele 15...16 grade din zori, temperatura creşte până spre o maximă de 30...31 de grade. Vântul va sufla slab până spre moderat.
La mare o nouă zi frumoasă şi caldă, cu adevărat de plajă. Aveţi mare grijă însă cu expunerea prelungită la soare în timpul după-amiezii, pentru că indicele radiaţiei ultraviolete, are valori ridicate, în jur de 8. Briza se simte, dar numai atât cât să răcorească atmosfera.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 29 de grade, iar în apă vor fi între 21 şi 24 de grade. Aşadar vreme fără cusur la mare şi din câte spun meteorologii, trei...patru zile tot aşa va fi.
VREMEA pe regiuni şi în Bucureşti
În regiunile intracarpatice, procesul de încălzire a vremii continuă şi azi, astfel că la amiază temperaturile maxime vor fi între 28 de grade în depresiuni şi 32...33 de grade în Câmpia de Vest. Sunt valori ce depăşesc cu 3..5 grade mediile climatologice specifice acestei perioade. După-amiaza şi seara, în zonele din apropierea munţilor, izolat vor fi ploi scurte, însoţite şi de fenomene electrice.
Temperaturile ating şi depăşesc uşor 30 de grade şi în sudul ţării. 30 de grade vor fi la Craiova, Giurgiu, Călăraşi şi Brăila, 31 de grade la Slobozia şi 29 de grade la Piteşti. Cerul va fi în general senin, vântul va sufla slab şi doar la munte, după-amiaza, pe arii restrânse vor fi averse.
Zi de vară până seara şi în Dorbogea. Soare din plin, temperaturi de 30..31 de grade în partea continentală şi 27...29 de grade în zona litorală, unde briza se va face simţită şi va limita creşterea temperaturii.
Încălzirea vremii continuă şi în Moldova, unde la amiază se vor atinge maxime de 30 de grade în Galaţi şi Iaşi, 29 de grade la Bacău, iar în nord la Suceava vor fi 27 de grade, în condiţii de cer variabil. În zona de munte, după-amiaza şi seara, vor fi manifestări ale instabilităţii atmosferice; averse, descărcări electrice şi rafale de vânt.
Sfârşit de săptămâna cu soare dogoritor şi în capitală, unde, de la cele 15...16 grade din zori, temperatura creşte până spre o maximă de 30...31 de grade. Vântul va sufla slab până spre moderat.