Județele Ialomița și Călărași au fost, luni seară, pentru o oră și jumătate, între 17:00 și 18:00 sub COD ROȘU de furtună.
”Vântul a avut intensificări care au depășit 100 de km pe oră. În zona respectivă, există un aspect tornadic, un mezociclon destul de puternic”, a declarat Gabriela Băncilă, meteorolog ANM, pentru Realitatea TV.
Conform acesteia, luna mai e cea mai instabilă lună a primăverii. ”Ultima săptămâna a fost caracterizată de episoade cu instabilitate atmosferică specifică mijlocului de vară. Nu este de neîntâlnit, însă aceste episoade repetate nu au frecvență la sfârșit de lună aprilie și început de mai”, a mai declarat Gabriela Băncilă.
Codul roşu se anunţă doar atunci când sunt prognozate fenomene meteorologice "periculoase de intensitate foarte mare.
Cod galben de vreme rea. Furtuni și ploi torențiale, în jumătate din țară. La munte, NINSORI
Cod Portocaliu de inundații în Bacău, Harghita și Covasna
În plus, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis luni seara o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru afluenţi ai Trotuşului din judeţele Bacău, Harghita şi Covasna, valabilă până marţi, la ora 2:00.
"Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: afluenţii Trotuşului aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş-Făget - amonte confluenţă cu râul Tazlău, judeţele Bacău, Harghita şi Covasna", anunţă hidrologii.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Slănic - bazin superior şi mijlociu, Oituz - bazin superior şi mijlociu, precizează INHGA, conform Agerpres.
Cod portocaliu de inundaţii pentru judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Vrancea
Hidrologii au emis luni seara o nouă avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Vrancea, valabilă până marţi la ora 9:00.
Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie, pe râurile mici din bazinele hidrografice Bârlad - bazin aferent amonte S.H. Vaslui, Racova - bazin superior şi mijlociu, Tutova - bazin superior şi mijlociu, Zeletin - bazin superior şi mijlociu, Berheci - bazin aferent amonte confluenţă cu râul Zeletin, judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Vrancea.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Berheci - bazin superior şi mijlociu, semnalează INHGA.