De miercuri ora 12.00, până vineri, ora 2.00, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, dar cu viteze mai mari în nord-vest, centru și sud-est, în general de 45...60 km/h.
În zona de munte vor fi intervale cu precipitații predominant sub formă de ploaie și prin acumulare cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15...25 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar vântul va prezenta intensificări susținute în special în zona înaltă.
Codul galben este în vigoare în intervalul miercuri ora 18.00 - joi ora 22.00. În Munții Apuseni și local în Carpații Orientali temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 70...90 km/h,
iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 100…110 km/h.
Alerta de tip Cod galben vizează județele Sălaj, Cluj, Alba, Maramureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Neamț, Harghita, Mureș și Bacău.
În București se anunță temperaturi cu mult peste cele normale
În Capitală, începând de miercuri ora 12.00 până vineri ora 2.00, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 de grade, iar cea minimă va fi de 4...6 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în după-amiaza și seara zilei de joi, când vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va moderat, cu intensificări mai ales în orele după-amiezelor, când se vor atinge viteze de 35...40 km/h.