Proiectul TUB, un traseu pentru pietoni şi ciclişti care ar conecta
cele mai interesante zone şi spaţii publice din centrul Bucureştiului,
a fost realizat de 14 birouri de arhitectură din Capitală şi a fost
prezentat la Anuala de Arhitectură Bucureşti 2008. TUB ar urma să
aibă lungimea de 9,5 kilometri şi reprezintă, potrivit iniţiatorilor,
un nou tip de spaţiu public. Proiectul a fost asumat de Primăria
Capitalei şi este în stadiul de pregătire a studiilor necesare pentru a
putea fi demarat.
Potrivit arhitectului-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, Primăria Municipiului Bucureşti a acceptat de mult timp acest proiect, însă nu s-a făcut nimic concret până acum. Potrivit lui Pătraşcu,
proiectul va fi transformat într-un Plan Integrat de Dezvoltare, pentru
a putea fi accesate fonduri structurale. "Să sperăm ca, până la
sfârşitul anului, va fi produsă documentaţia care să permită accesarea
de fonduri structurale. În mod normal, aceste proiecte ar trebui
finalizate până în 2015", a adăugat Pătraşcu.
În iunie 2008, primarul Sorin Oprescu anunţa că Centrul Istoric al
Capitalei va fi destinat doar circulaţiei pietonale, după ce întreaga
zonă va fi reabilitată. Asociaţia Spaţiu Urban Bucureşti (ASUB) şi
Primăria Municipiului Bucureşti au demarat, la mijlocul lunii mai 2008,
trasarea liniei de demarcare a Trans Urban Bucureşti (TUB), un traseu
de 9,5 km pe care vor apărea zone exclusive pentru pietoni şi
biciclişti, precum şi un mall cultural.
Potrivit unei hotărâri a consilierilor municipali, TUB va fi un traseu
dedicat exclusiv pietonilor şi bicicliştilor, care va parcurge străzi
din centru şi va uni aşa-zisele camere urbane ale Capitalei. Camerele
urbane sunt, în prezent, simple locuri virane sau cu destinaţie strict
rutieră. După modelul occidental, ele urmează să fie reamenajate şi
redate spaţiului public pentru relaxare şi petrecerea timpului liber.