Grupul era coordonat de un craiovean în vârstă de 21 de ani. Locuinţele celor zece membri ai grupului au fost percheziţionate de poliţişti, sub atenta supraveghere a unui procuror DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova.
"Din locuinţele percheziţionate, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe unităţi centrale de calculator, hard disk-uri, suporturi optice de memorie tip CD-DVD, stick-uri de memorie, documente care atestau deschiderea unor conturi bancare şi efectuarea unor tranzacţii financiare pe numele membrilor grupului şi sume de bani provenite din tranzacţiile frauduloase”, a declarat comisarul de poliţie Adrian Căpraru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
În urma descinderilor, poliţiştii au solicitat reţinerea pentru 24 de ore a doi dintre suspecţi.
"S-a stabilit faptul că, din anul 2006 până în prezent, membrii grupului au oferit spre vânzare, în mod fictiv, prin intermediul Internetului, pe site-uri specializate, produse electronice la preţuri sub cele practicate pe piaţă, determinând astfel mai multe sute de cetăţeni străini să le expedieze diverse sume de bani. Prejudiciul parţial stabilit până în prezent este de peste 150.000 USD. În sarcina acestora a fost reţinută săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, înşelăciune informatică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, a precizat Adrian Căpraru.
Tribunalul Dolj a emis, marţi, pe numele liderului grupului şi al fratelui acestuia mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar alţi cinci craioveni s-au ales cu interdicţia de a nu părăsi Craiova şi respectiv, România. Poliţiştii au extins cercetările pentru a identifica şi alţi membri ai acestui grup, dar şi a se stabili întregul prejudiciu cauzat de cei zece craioveni.