În capitală, vreme ca în plină vară şi pentru bucureşteni. Soarele lasă loc şi norilor pe cer, iar până la amiază urcă mercurul în termometre până la aproximativ 30 de grade Celsius.
Vineri, în aproape toate regiunile va fi vreme frumoasă, iar soarele străluceşte generos mai ales peste regiunile sudice. Spre nord, norii sunt mai îndrăzneţi, iar în Maramureş şi în nordul Moldovei vor lăsa şi câteva averse cu tunete şi fulgere.
Încălzirea uşoară a vremii continuă, mai ales în estul şi nord-estul ţării, unde sunt şi valori mai mari cu până la 5, 6 grade faţă de ziua precedentă. În general se aşteaptă maxime de la 26 la 33 de grade Celsius. În capitală vremea de vară nu ţine cont de ziua din calendar. Cei câţiva nori nu împiedică temperatura să ajungă după-amiază până la 32 de grade Celsius în zona centrală.