"Rugămintea mea este
să trataţi cu mai multă seriozitate, să spuneţi colaboratorilor
dumneavoastră să nu-şi mai uite pungile cu ciubucuri prin restaurante,
să spuneţi miniştrilor dumneavoastră să guverneze ţara, şi nu
campaniile electorale, şi să nu se ocupe cu lipitul afişelor, şi,
fireşte, să spuneţi membrilor dvs. de familie să ştie că a avea un frate
sau un tată preşedinte, presupune, dincolo de toate avantajele, şi
anumite riscuri, precarităţi pe care de dragul acestui popor ar trebui
să şi le asume", s-a adresat Vosganian lui Traian Băsescu, cu referire
la ultimele acţiuni ale preşedintelui, inclusiv pe tema educaţiei.
Vicepreşedintele PNL s-a referit la "disputa" pe care a avut-o cu
Traian Băsescu, cu ocazia dezbaterilor pe legile educaţiei.
"În clipa în care am ieşit, domnul preşedinte a ţinut să strige după mine ca la iarmaroc, cum îi e felul", a povestit liberalul, în opinia căruia declaraţia preşedintelui, cu acel prilej, a reprezentat o acuză la adresa Guvernului, pe care altfel îl "girează".